Pentru a aduce la cunoștința publică fapte ale eroilor pe care-i evocăm, recurgem la memoria documentelor.

Revenind la evenimentele din Oradea, la Centenarul Marii Uniri, menţionăm că pe  26 martie 1920, generalul C. Şerbescu trimitea Vicariatului episcopal ortodox de Oradea Mare adresa nr.13070, prin care invita ca să participe, alături de arhimandritul Iustin, confesorul diviziei, cu toţi preoţii militari, la oficierea parastasului în „memoria eroilor căzuţi în luptele de pe Tisa în anul 1919 şi în amintirea cărora Divizia 2 Vânători le-a ridicat un monument, la mormintele lor din Cimitirul Oradea Mare”. Solemnitatea parastasului s-a oficiat pe 4 aprilie 1920, în biserica catedrală, şi a fost urmat de o procesiune la mormintele eroilor din Cimitirul Municipal. La ceremonialul religios şi militar au luat parte toţi ofiţerii superiori şi inferiori din Garnizoană, câte o delegaţie de 12 oameni, corp de trupă, din fiecare unitate a Diviziei 2 Vânători de toate gradele. Compania de onoare şi gorniştii, cu drapelul de luptă, a fost asigurată de Regimentul 2 Vânători, iar muzica, de Regimentul 85 Infanterie. Generalii au fost flancaţi de ofiţerii superiori şi inferiori, dispuşi pe front de câte 8, iar autorităţile locale au fost reprezentate de prefectul de Bihor, primarul oraşului, preşedintele Tribunalului şi alţii. În ordine au fost dispuse compania de onoare cu gorniştii, delegaţiile corpurilor, Şcolile, poporul etc. După oficierea tristagionalului la morminte, acestea au fost sfinţite de arhimandritul Iustinian, iar cuvântările au fost rostite de generalul Şerbescu şi maiorul Vârtejanu, din partea armatei şi de Roman R. Ciorogariu, din partea vicariatului ortodox. Pe adresă de invitaţie Roman R. Ciorogariu adnota: „Ce frumos plănuit şi ce măreţ realizat”.

După celebrarea firescului gest de camaraderie, săvârşit de personalul diviziei, cu largul concurs al bisericii şi al oficialităţilor locale, generalul Şerbescu, a doua zi, adresa vicarului Roman Ciorogariu mulţumiri sufleteşti, în numele ofiţerilor şi a trupei, şi recunoştinţa pentru participarea la „pioasa şi patriotica serbare cu ocazia procesiunii şi inaugurării modestului monument ridicat în memoria eroilor căzuţi pentru întregirea neamului pe Tisa, aduşi şi îngropaţi în cimitirul din Oradea Mare”.

„Un Erou Român”

Autorităţile au fost impresionate de gestul militarilor de a-şi omagia camarazii care şi-au făcut suprema datorie faţă de ţară, prin eternizarea în bronzul statuii a zborului lor avântat asemenea vulturului care-i reprezintă. Militarii au fost sensibilizaţi şi mai mult de mesajul cald şi plin de simţăminte patriotice pe care părintele vicar l-a adresat la mormintele celor căzuţi, cuvintele lui au fost ca un „balsam înviorător pentru acei ce au fericita ocazie să le asculte şi au adus consolaţie Dumnezeiască în sufletele celor care au pierdut aceste fiinţe scumpe inimii lor”. Generalul Şerbescu şi şeful său de stat major rugau să li se încredinţeze o copie după înălţătoarea cuvântare spre a fi publicată împreună cu darea de seamă asupra inaugurării monumentului. Cercetările noastre nu au descoperit încă acel document.

Evenimentul era considerat cu totul deosebit pentru militari, chiar dacă monumentul era unul modest faţă de faptele măreţe ale celor care s-au jertfit pentru patrie. Adresându-se Chiriarhului bihorean, comandantul Diviziei 2 Vânători generalul Şerbescu încredinţa lui şi bisericii greco-ortodoxe din Oradea Mare acele „scumpe relicve, fiind convinşi că şi aceste mărturii ale sacrificiului făcut cu generozitate de tinere vlăstare vor deveni sub oblăduirea oamenilor un loc sfânt al neamului, unde energii noi vor căpăta cu generaţiile viitoare”.

Pe 17 aprilie 1920 comandantul Diviziei 2 Vânători, generalul Şerbescu, trimitea adresa cu nr. 568, către vicarul Episcopiei Ortodoxe, Roman Ciorogariu, prin care-i prezenta planul modestului Cimitir, unde se odihneau corpurile neînsufleţite ale eroilor morţi pe Tisa, pentru întregirea neamului. Generalul preciza că fiecare mormânt avea pe cruce şi numele eroului înhumat în el, iar pe mormintele eroilor anonimi, al căror nume nu s-a putut afla, cu toată oboseala ce şi-au dat organele acestei divizii, s-a pus titlul bine meritat „Un Erou Român”.

Episcopul Roman R. Ciorogariu trimitea pe 18 aprilie /1 mai 1920 Oficiului parohial de la parohia centrală din Oradea Mare tabloul nominal al eroilor căzuţi în luptele de la Tisa, din anul 1919, pentru întregirea neamului şi înmormântaţi în Cimitirul Rulikovski.

Preasfântul părinte considera că „aceste morminte de eroi sunt morminte sfinte ale neamului românesc şi nouă ne revine urmarea de a fi îngrijitorii lor. Din cultul eroilor, fiind viu la aceste morminte, se vor inspira viitoarele generaţii chemate să apere moştenirea acestor eroi. Numele eroilor cuprinşi în şablon (listă - n.n.) să fie introduse în cronica parohiei împreună cu istoria intrării armatei române în Oradea Mare. Mai departe să se facă o pomenire a eroilor înmormântaţi în Cimitirul Rulikovski şi Cimitirul Olosigului, ca la lunea morţilor (numită Paştele morţilor) să se servească, în tot văzul, pomenirea lor, ca a morţilor naţiunii”.

„Mucenicii României Mari”

Peste ani, aflăm din documente că parcela eroilor a fost îngrădită, de alte morminte, conform deciziei comisiei compusă din reprezentanţii tuturor cultelor, ai Municipiului Oradea şi Garnizoanei şi în plus o porţiune destinată pentru procesiuni şi slujbe religioase pentru eroi (Parcela avea în proiectul planului iniţial 14 rânduri x 5 şiruri (pe faţă), din care 7 nu aveau eroi înmormântaţi, şi 12 rânduri a 5 şire de locuri rezervate eroilor care se vor aduce de la Tisa. Planul era semnat de comandantul D. 2 V., generalul C. Şerbescu, de medicul lt. col. Şt. Georgescu, confesorul diviziei, arhimandritul Iustin şi de şeful biroului adjutantură, cpt. Stavrache).

Pe 16 mai 1929, episcopul Roman R. Ciorogariu scria comandantului Diviziei 17 Infanterie din Oradea despre situaţia mormintelor din parcela eroilor, în care cu timpul s-au şters inscripţiile de pe cruci. Nevoia de refacere şi de delimitare a mormintelor eroilor de alte morminte - civile şi militare - era motivată de procesiunile care se fac anual de ziua morţilor (după duminica Tomii) şi de ziua eroilor. În înţelegere cu comandamentul militar s-a fixat un loc pe care să se ridice o capelă înaintea monumentului. Episcopul relatează şi faptul că o „bună parte dintre ofiţeri, în frunte cu colonelul Târnoveanu, au fost înmormântaţi de mine”, după cum acei dintre răniţi care au murit ulterior au fost înmormântaţi în Cimitirul Olosig. Mai târziu au fost înmormântaţi toţi cei răposaţi în spitale. Obligat de misiunea sa duhovnicească de a se îngriji de mucenicii României Mari, vrednicul vlădică al Oradiei făcea propunerea ca „locul de odihnă al celor cuprinşi în tabloul anexat să se declare morminte de eroi. În faţa lor, pe locul rămas încă neocupat de alţi morţi, alături de monument, să se ridice un paraclis în care să ardă veşnic candela cultului eroilor şi să se facă slujbe de pomenire (subl.ns.). Mai deodată e necesar pe temeiul şablonului nominal să fie reconscrise crucile şi împrejmuiţi eroii ca astfel să se păstreze memoria lor. Preotul militar ortodox din garnizoană să aibă nemijlocita lor supraveghere şi serviciul de pomelnic la aceste morminte de eroi, pentru a le da caracter militar de sine înţeles sub îndrumările episcopului ortodox de Oradea”. Tot aşa se propunea să se procedeze şi cu mormintele din Cimitirul Olosig, rămânând ca şi troiţa de lemn ridicată acolo să fie tot la fel în grija preotului militar de garnizoană şi a episcopului locului. Mormintele să fie îngrădite şi îngrijite, pentru ca „în acest chip al celor adormiţi în serviciul patriei” să li se dea onorul cuvenit, de a săvârşi actul de pietate faţă de eroii neamului.  Lista înaintată de generalul C. Şerbescu cuprindea numele din tabelul de mai sus.

(Va urma)