O adevărată pildă peste timp este povestea Școlii Giminaziale Bădăcin. Dintr-un material semnat de cercetătorul științific Marin Pop, reiese că odată cu evenimentele omagiale dedicate lui Iuliu Maniu la împlinirea vârstei de 60 de ani, Societatea culturală a studenţilor sălăjeni de la Universitatea din Cluj (azi Universitatea „Babeș- Bolyai”) numită „Sălăjana”, a vrut șă facă ceva special pentru mentorul ei.

 

Astfel „pentru a lega ziua de omagiu şi închinare de o realizare durabilă, care să rămână mărturie a sentimentelor de recunoştinţă şi ataşament ale tineretului intelectual sălăjan faţă de sfătuitorul şi părintele lui sufletesc”, aceștia au hotărît să ridice, la Bădăcin, o Casă Naţională. Această clădire este actuala Școală Gimnazială „Iuliu Maniu” din Bădăcin, și a fost numită iniţial, conform dorinței studenților, „Ioan şi Clara Maniu”, după numele părinţilor marelui om politic.

Acest vis s-a realizat „nu numai cu sufletul, cu inima sau cuvântul, ci şi cu braţul”. Lucrările efective au început șase luni mai târziu, la 1 iulie 1933, când studenții aflați la Bădăcin au ridicat fundamentul clădirii până la înălțimea de un metru. Resursele financiare necesare acestui nobil deziderat, au venit printr-un apel făcut de studenți către autoritățile județului Sălaj și ale altor județe, dar și către populație. Conform planului iniţiat de studenţi, Casa Naţională de la Bădăcin urma să cuprindă un mic muzeu, cu obiecte istorice, de artă populară şi de ţesătorie. De asemenea, urma să fie dotată cu o bibliotecă, cu o sală de lectură pentru locuitorii comunei, cu o sală de şedinţe pentru consiliul comunal şi pentru şezători săteşti, precum şi cu încăperi de odihnă. În acest scop, câţiva membri ai societăţii culturale studenţeşti s-au deplasat în mai multe rânduri la Bădăcin şi au muncit cu entuziasm la realizarea idealului de „a-şi rupe din sufletul lor curat scântei divine, cari exteriorizate prin piatră şi cărămidă, vor rămâne pururea semne vii, cari vor spune posterităţii, că odată … nişte studenţi, copiii acestui judeţ, din dragoste şi veneraţiune pentru oamenii mari ai Sălajului, – cari au tors firul istoric al neamului românesc, au ridicat această casă naţională, spre a fi mărturie despre recunoştinţa ce le-o poartă” .

La 10 septembrie 1933, în cadrul unui eveniment amplu s-a citit actul fundațional al Casei Naționale, care, ulterior, a fost semnat, sigilat și așezat de către Iuliu Maniu în temelia noii clădiri. Această clădire a fost inaugurată în luna octombrie, iar în 1 decembrie 1933 a fost programat un triplu eveniment, care s-a desfășurat în sala festivă a noii clădiri: 15 ani de la Unirea Ardealului cu România; 60 de ani de viaţă ai lui Iuliu Maniu, preşedintele de onoare al societăţii culturale „Sălăjana” şi 14 ani de activitate a societăţii.

Iuliu Maniu zicea că tinerii sunt „datori a face o operă de apostoli, de a ţine trează conştiinţa naţională, de a arăta că patrimoniul nostru naţional nu se poate stinge”.

Îndemnul lui Iuliu Maniu trebuie să fie pentru noi, cei care ne simțim tineri indiferent de vârstă, o poruncă de urmat. Urmând exemplul tinerilor studenți din 1933, noi studenții din 2016, sălăjeni, clujeni ori din altă parte a țării, ar trebui să continuăm șirul ideilor mărețe începute de cei dinaintea noastră, pentru a lega, și noi, o mărgică în șiragul prețios al istoriei noastre. Această mărgică a istoriei este, pentru studenții de acum, Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin.

Cei care doresc să dea o mână de ajutor salvării Casei Memoriale o pot face donând după puteri în conturile: lei - RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400; euro - RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205; dolari - RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730; Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com, deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj.

Echipa Campaniei Publice