În urma discuţiilor purtate cu ministrul Sănătăţii, conducerea Primăriei Oradea a primit avizul privind câteva modificări legate de structura organizatorică a Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu".
În urma discuţiilor purtate cu ministrul Sănătăţii, conducerea Primăriei Oradea a primit avizul privind câteva modificări legate de structura organizatorică a Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu".
Programul naţional de vaccinare obligatorie a copiilor este paralizat. Din cauza unei proceduri birocratice, furnizarea către beneficiari a dozelor de vaccin a fost sistată. În România există un Program Naţional de Imunizare care include obligatoriu şi gratuit mai multe vaccinuri pentru copii şi adolescenţi, care sunt administrate încă din primele 24 de ore de viaţă la Maternitate şi până în adolescenţă.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut, ieri, direcţiilor de sănătate publică (DSP) şi serviciilor de ambulanţă să lucreze la capacitate maximă în perioada cu temperaturi extreme.
Eliberarea algocalminului fără reţetă va fi interzisă până la sfârşitul acestui an, pentru că medicamentul conţine o substanţă ce poate produce neaşteptat şi independent de doză şi durata tratamentului scăderea globulelor albe şi implicit a imunităţii, potrivit Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Pentru a pierde constant din greutate şi a avea un organism sănătos există o soluţie simplă, dar foarte eficientă.
Dacă cele mai multe nereguli depistate la acordarea concediilor medicale au fost depistate în Bistriţa-Năsăud, în judeţul Bihor nu a fost acordată nicio amendă. În doar trei săptămâni, Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu peste 900.000 de lei din amenzile aplicate şi sumele încasate ca urmare a respingerii de la plata concediilor medicale eliberate ilegal.
Dieta, care presupune includerea în alimentaţia zilnică a oţetului de mere, durează 1-2 luni şi poate fi reluată după o lună de pauză.
Dacă vă place supa de pui, regimul de slăbire va fi unul cât se poate de atrăgător. Supă de pui cât vă doreşte inima, la care se adaugă un mic dejun impus, ce-i drept, dar care nu vă va plictisi pentru că în fiecare dimineaţă veţi servi un alt meniu. Dieta durează 7 zile.
Dietele de 5 zile sunt indicate pentru cei care vor să piardă 4-5 kilograme în numai 5 zile. Pe lângă pierderea greutăţii, cura de 5 zile detoxifică organismul şi, în absenţa excesului de sare, împiedică reţinerea apei.