După "şchiopătările" din urmă cu două săptămâni, semnalate odată cu trecerea la sistemul de eliberare a insulinei din farmaciile cu circuit deschis, problema a intrat în normalitate, tot mai multe farmacii reuşind să se aprovizioneze la timp şi să ser
Sanatate
Intervenţii chirurgicale demonstrative în uroginecologie
Zilele trecute, la Oradea, au avut loc mai multe demonstraţii de operaţii live, cu tehnici moderne, care au reunit peste 50 de medici urologi, ginecologi şi chirurgi din întreaga ţară. Specialiştii au venit în Oradea, la invitaţia dr. Gheorghe Bumbu, şeful Clinicii
- 05 Mai 2007
- Citeste
Educaţie despre sănătatea reproducerii
Biroul de Promovare a Sănătăţii (BPS) de la Departamentul de Medicină Preventivă al Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Bihor a susţinut recent o serie de discuţii pe teme de sănătate a reproducerii la elevi ai claselor de liceu de la două unit
- 05 Mai 2007
- Citeste
Criză de medicamente gratuite pentru bolile oncologice
Bolnavii se plâng că sunt din nou puşi pe drumuri şi nu găsesc medicamente din categoria celor care au trecut de la farmaciile cu circuit închis din spitale la cele cu circuit deschis. După ce stocul din farmacia cu circuit închis din cadrul Secţiei de oncologie a Spit
- 05 Mai 2007
- Citeste
Chirugia minim invazivă, în atenţia medicilor români
Ieri, sute de medici, specialişti şi nume de marcă din ţară şi de peste hotare s-au reunit la Hotelul Dacia Continental, unde se desfăşoară a VI-a ediţie a Congresului Internaţional Româno-German de Obstetrică - Ginecologie. Participanţii au avut ocaz
- 05 Mai 2007
- Citeste
Studenţii medicinişti, alături de copiii cu dizabilităţi
Oradea a fost gazda, la finele săptămânii trecute, Campinatului Naţional de Abilităţi Individuale la Fotbal - Special Olympics. Competiţia a fost organizată de Fundaţia Internaţională Special Olympics, care îşi propune integrarea socială prin sport a per
- 05 Mai 2007
- Citeste
Unitatea de Primire a Urgenţelor Din covrigul finanţării a primit doar... gaura
Deşi ne apropiem cu paşi repezi de jumătatea anului, autorităţile din sistemul sanitar nu au găsit nici până acum o modalitate de finanţare a unităţilor de primire a urgenţelor (UPU) din cadrul spitalelor judeţene, care au rămas pe dinafară, după c
- 27 Aprilie 2007
- Citeste
Ministerul Sănătăţii Publice vrea să închidă gura presei
Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) a găsit o "ingenioasă" modalitate de a restrânge accesul pacienţilor la informare. Date precum salariile medicilor, ordinele şi circularele interne, statele de funcţii, sunt doar câteva dintre aspectele pe care ministerul vrea s
- 27 Aprilie 2007
- Citeste
Zilele Medicale Felix: Actualităţi în Recuperarea Medicală
În zilele de 3 şi 4 mai, Hotelul Termal din Staţiunea Băile Felix Oradea va găzdui cea de-a VIII-a ediţie a manifestării Zilele Medicale Felix, în cadrul căreia se va desfăşura simpozionul cu tema "Actualităţi în Recuperarea Medicală". Manifestarea e
- 27 Aprilie 2007
- Citeste
Au fost finalizate lucrările la noul Centru de Diabet
Deşi lucrările de reamenajare a spaţiului situat în Staţionarul II al Spitalului Clinic Judeţean, în care se va muta Centrul de Diabet au fost deja finalizate, transferarea este întârziată de trecerea la sistemul de eliberare a insulinei în farmaciile cu circuit de
- 26 Aprilie 2007
- Citeste
Crişana Digitală


