Fiecare medic din ambulatoriu va dispune, din 2006, de propriul fond pentru prescrierea de medicamente compensate şi gratuite, precum şi pentru efectuarea analizelor în laborator, după ce va fi stabilit costul mediu anual pe asigurat în funcţie de grupa de vârstă. Reg
Sanatate
A doua repartiţie în Rezidenţiat din acest an, pentru absolvenţii medicinişti
Absolvenţii facultăţilor de medicină şi farmacie, promoţia 2005, cu punctaj de promovare în urma susţinerii examenului de rezidenţiat, dar care nu au obţinut locuri la repartiţia organizată în urmă cu două săptămâni, au avut, ieri, o nouă
- 12 Decembrie 2005
- Citeste
Datoriile spitalelor vor fi plătite până la sfârşitul anului
Cinci spitale bihorene nominalizate de Ministerul Sănătăţii au fost evaluate, recent, de reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea şi Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Gorj. Evaluarea a avut scopul de a verifica dacă unităţ
- 12 Decembrie 2005
- Citeste
Policlinica cu plată - între realitate şi vid de legislaţie
De la înfiinţarea sa, prin hotărâre guvernamentală, în 1983, Policlinica cu plată, din strada Enescu nr. 14 (clădire oferită noii unităţi sanitare cu documente legale), a traversat perioade bune, dar şi tulburi, serviciile medicale prestate către populaţ
- 12 Decembrie 2005
- Citeste
Sprijin pentru bolnavii de fenilcetonurie
Sâmbătă, de la ora 10.00, s-a desfăşurat prima Adunare Generală a unei asociaţii proaspăt înfiinţate în Oradea, "PKU Life România", formată din părinţii copiilor suferinzi de o boală rară, fenilcetonurie. Noua asociaţie a luat fiinţă sub e
- 12 Decembrie 2005
- Citeste
Medici de familie, fără vaccinuri antirujeolice de luni de zile
Mălina POP În prezent, în Secţia Respirator a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea, 17 persoane se află internate cu diagnosticul confirmat de rujeolă, printre care şi copii cu vârste cuprinse între trei luni şi doi ani. De la declanşarea epidemiei de
- 09 Decembrie 2005
- Citeste
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor, la ceas aniversar
De 10 ani în slujba cetăţenilor În cursul anului 1995, în baza prevederilor HGR nr. 174/1995 şi a Ordinului Ministerului Sănătăţii nr.923/1995, staţiile judeţene de salvare au fost reorganizate prin desprinderea acestora din structura organizatorică a sp
- 09 Decembrie 2005
- Citeste
Prin dispunerea neînceperii urmăririi penale, Parchetul reabilitează conducerea Ambulanţei
În urmă cu câteva luni, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, dr. Tiberiu Bondar, a fost acuzat de nerespectarea legislaţiei în vigoare privind utilizarea şi administrarea unor medicamente periculoase cum ar fi Diazepamul sau Fortralul. În urma cercet
- 07 Decembrie 2005
- Citeste
Cozile la lapte, înlocuite de cozile la medicamente
A trecut de mulţi ani deja era cozilor la lapte, dar a fost înlocuită de cea a cozilor la medicamente. Este inuman să stai la coadă ore în şir, cu "noaptea în cap" pentru a-ţi procura medicamentele de care viaţa şi sănătatea ta depind. Aşa spun bolnavii
- 06 Decembrie 2005
- Citeste
Bolnavii psihic vor farmacie în Ambulatoriu
Ideea de înfiinţare a unei farmacii în incinta Laboratorului de Sănătate Mintală al Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Oradea, destinată doar bolnavilor psihic, de unde aceştia să îşi poată lua medicamentele lună de lună, fără teama că ar pu
- 03 Decembrie 2005
- Citeste
Crişana Digitală


