Cu toate că, la începutul acestei săptămâni, distribuitorii şi importatorii de medicamente erau decişi să sisteze livrările de produse către farmacii şi spitale, aceştia au decis, marţi, amânarea măsurii pentru trei zile.
Sanatate
Retrocedările pun "cruce" unor imobile din sistemul sanitar
O serie de unităţi sanitare bihorene au fost nevoite să cedeze o bună parte din spaţii unor culte religioase, persoane fizice sau instituţii publice orădene, vechi proprietari ai acestora, care le-au revendicat. Acest fenomen continuă şi în prezent
- 15 Septembrie 2005
- Citeste
Distribuitorii de medicamente sistează astăzi furnizarea
Începând de astăzi, distribuitorii de produse farmaceutice vor sista furnizarea de medicamente către 90% din numărul total de farmacii şi spitale de la nivel naţional, pe fondul nerespectării de Ministerul Sănătăţii a memorandumului
- 13 Septembrie 2005
- Citeste
Patru spitale fără autorizaţie sanitară de funcţionare
Patru dintre cele 13 spitale câte funcţionează în Bihor nu au autorizaţie sanitară de funcţionare emisă de Biroul de Promovare a Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor. În prezen
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Criză de medicamente hipo şi hipertensive
În aceste zile, s-a semnalat o lipsă acută de medicamente indicate în hiper şi hipotensiunea arterială. Deficitul de medicamente de acest gen se semnalează nu numai la unele unităţi farmaceutice, care şi le-au epuizat din stocul propriu, ci
- 10 Septembrie 2005
- Citeste
Din 16 septembrie, scad preţurile medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a semnat un ordin prin care a aprobat ajustarea preţurilor medicamentelor de uz uman, noile preţuri urmând a intra în vigoare la jumătatea acestei luni, informează Biroul de presă al Ministerului
- 05 Septembrie 2005
- Citeste
Compensate şi gratuite doar câteva zile
Din nou cozi la farmaciile orădene, ca în orice început de lună. Potrivit farmaciştilor, dacă la unele unităţi plafoanele s-au epuizat încă din prima zi a lunii, există totuşi şi dintre cele care mai dau compensate şi gratu
- 05 Septembrie 2005
- Citeste
Proiectul Legii Spitalelor, deocamdată, retras
Proiectul de modificare şi completare a Legii Spitalelor a fost retras de pe site-ul Ministerului Sanătăţii. Decizia a fost luată de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care a declarat că Legea Spitalelor este un document de o deosebit
- 03 Septembrie 2005
- Citeste
Farmaciile, obligate să îşi reţină fonduri pentru septembrie
Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, farmaciile au fost nevoite să îşi reţină fonduri pentru eliberarea medicamentelor în septembrie conform actelor adiţionale la contractele înche
- 01 Septembrie 2005
- Citeste
112, apel de urgenţă
Şi-a tăiat venele O tânără de 20 de ani a fost surprinsă, luni seara, cu jumătate de oră înainte de miezul nopţii, de nişte trecători, pe Bdul Dacia, în faţa supermarketului Profi, în timp ce încerca să î
- 31 August 2005
- Citeste


