Gravidele care se adresează medicului vor fi tratate ca urgenţe medicale, începând din această săptămână, având în vedere că ministrul Ovidiu Brînzan a semnat ordinul privind accesul prioritar al femeilor însărcinate l
Sanatate
După încheierea concursului, reverberaţiile încă persistă
Multă lume a fost şocată când a aflat că doar trei directori de spitale care s-au prezentat la recentul concurs pentru rămânerea lor în fotoliul de conducere au trecut examenul, restul neajungând să treacă examenul impus. "La actualul concur
- 24 Aprilie 2004
- Citeste
Examenul pentru directorii spitalelor clinice se apropie cu paşi repezi
După recentul examen al directorilor de la spitalele neclinice şi unităţile sanitare clinice urmează să intre în programul de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de directori generali şi a celorlalte funcţii din comitetele directoare ale unită
- 24 Aprilie 2004
- Citeste
Ambiţii mari, cu remuneraţii mici
Fără datorii, dar cu buget neîndestulător Chiar dacă poate să pară curios, există totuşi unităţi sanitare mari (spitale) care nu au datorii, încadrându-se în fondul alocat. Contractul încheiat de Spitalul Clinic Jude&
- 24 Aprilie 2004
- Citeste
Doar trei directori de spitale au luat examenele
Concursul susţinut joi, 15 aprilie, de către directorii spitalelor, considerate "neclinice", din judeţul Bihor, s-a soldat cu doar trei rezultate pozitive. Cei trei directori care respiră uşuraţi acum sunt dr. Laviniu Popa, director al Spitalului de Pneumoftiziologie Or
- 17 Aprilie 2004
- Citeste
Controalele la spitalele de psihiatrie au fost finalizate
O comisie interministerială, compusă din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Parchetului General şi ai Ministerului Justiţiei, a efectuat, în a doua jumătate a lunii martie, o serie de controale la spitalele de psihiatrie şi mă
- 17 Aprilie 2004
- Citeste
Poşta medicală
Ilie B., din Oradea, str. Şelimbărului nr. 51, doreşte să afle ce şanse are nepotul său să facă un transplant de măduvă, procedeu recomandat de specialiştii hematologi. Transplantul de măduvă presupune mai multe etape pregătitoar
- 17 Aprilie 2004
- Citeste
Centrele de permanenţă sunt din nou la datorie
A intrat deja în cotidian faptul că asistenţa medicală de urgenţă este asigurată la sfârşit de săptămână, pe de o parte, prin liniile de gardă, la toate specialităţile instituite la spitalele clinice: Judeţean, d
- 17 Aprilie 2004
- Citeste
Şi în farmacii, tindem spre o stare de normalitate
Suntem la jumătatea lunii şi deja cititorii noştri, care beneficiază de drepturi conform legilor speciale, se interesează dacă vor avea plăcuta surpriză să primească medicamentele gratuite sau compensate, în funcţie de afecţiunile pe
- 17 Aprilie 2004
- Citeste
Examen pentru funcţia de director de spital
Astăzi, de la ora 9.00, se desfăşoară concursul pentru ocuparea funcţiilor de director general la spitalele din Bihor, neincluse în categoria celor ?clinice?. Concursul este organizat de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor şi ar
- 15 Aprilie 2004
- Citeste
Crişana Digitală
