A scăzut numărul concediilor medicale în Bihor
Dacă cele mai multe nereguli depistate la acordarea concediilor medicale au fost depistate în Bistriţa-Năsăud, în judeţul Bihor nu a fost acordată nicio amendă. În doar trei săptămâni, Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate a fost suplimentat cu peste 900.000 de lei din amenzile aplicate şi sumele încasate ca urmare a respingerii de la plata concediilor medicale eliberate ilegal.
Dacă în anul 2008, în judeţul Bihor, au fost înregistrate 123.684 de concedii medicale, pe parcursul anului trecut numărul acestora a scăzut, ajungând la 114.185. Aproximativ 70% dintre acestea au fost recomandate de medicii de familie, iar cele mai frecvente diagnostice date au fost infecţii acute ale căilor respiratorii, bronşită, faringită, spondiloză, hipertensiune arterială sau colecistită. Cei mai corecţi au fost medicii din Bihor şi din alte şase judeţe, unde nu s-a acordat nicio amendă. În restul regiunilor, au fost aplicate 222 de amenzi contravenţionale în valoare de 859.250 de lei, 73 de medici au primit avertismente, iar pentru 10 dintre cadrele medicale găsite în culpă au fost sesizate comisiile de diciplină ale Colegiului Medicilor. Dacă Bihorul a ieşit curat ca lacrima, nu se poate spune acelaşi lucru despre Botoşani, unde au fost descoperite cele mai multe nereguli în ceea ce priveşte absenţa pacienţilor de la domiciliu. Pe lângă medicii din judeţul nostru, care au acordat concedii medicale în termeni legali, corecţi au fost şi cei din Arad, Bacău, Cluj, Constanţa, Ilfov şi Teleorman. Timp de trei săptămâni au fost verificaţi, la nivel naţional, 1.540 de medici care au eliberat certificate de concediu medical, înregistrându-se abateri de la legislaţia în vigoare în cazul a 336 dintre acestea. Neregulile au constat în inexistenţa sau neconformitatea unor documente prevăzute de lege, mai precis, la fişa pacientului, unde nu au fost anexate declaraţiile acestora privind locul ales pentru verificare. De asemenea, lipsea declaraţia prin care se dovedeşte plata asigurărilor de sănătate sau nu exista ataşată adeverinţa de la angajator din care să reiasă numărul zilelor de conediu. Cu banii strânşi în urma amenzilor acordate, aproximativ 900.000 de lei, poate fi asigurat tratamentul standard pentru aproape 90 de bolnavi de cancer pe an sau se pot achiziţiona medicamente, materiale sanitare şi se pot plăti salariile pe o lună în trei unităţi de primiri urgenţe. Potrivit datelor, suma plătită în 2009 pentru concediile medicale a fost de aproximativ 923 de milioane de lei, dublu faţă de anul 2006, când s-au plătit 482 de milioane de lei.
a scazut numarul angajatilor in bihor si in al doilea rand este vara si"vara nu-i ca iarna".