Adeverințele electronice de vaccinare sunt deja disponibile, pe baza datelor din cartea de identitate, iar de săptămâna viitoare vor putea fi descărcate și pentru cei care folosesc date din pașaport. Acestea pot fi descărcate de pe site-ul adulti.renv.ro.

„Orice persoană vaccinată cu două doze poate să intre pe site-ul adulti.renv.ro, citește termenii de utilizare și îi acceptă, în cazul în care îi acceptă îi apar două ferestre, una în care trebuie să introducă CNP-ul și a doua în care introduce numărul de telefon. Primește un cod pe SMS, pe numărul de telefon, introduce codul respectiv și obține adeverința de vaccinare pentru CNP-ul pe care l-a introdus”, a declarat ieri Florentina Furtunescu, vicepreşedinte al Institutului Național de Sănătate Publică.

Ea a precizat că adeverințele sunt deja disponibile pe site.

„Cred că este deja disponibil serviciul acesta, deocamdată este disponibil pe CNP și pe datele din buletin, de săptămâna viitoare va putea fi dfisponibil și pe datele din pașaport”, a mai spus reprezentanta INSP.

 

Alte 74 de cabinete de vaccinare

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a anunțat ieri că din 15 martie vor fi operaționalizate alte 74 de cabinete de vaccinare în țară. Medicul a anunțat că, de la începutul campaniei de vaccinare, România a primit aproape 2,8 milioane de doze, din care au fost deja administrate 67%.

Numărul de doze pierdute este de 4.177, ceea ce reprezintă 0,23 % din totalul dozelor utilizate.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid susține că în acest moment sunt active 678 de centre de vaccinare cu 990 de fluxuri.

„Din 15 martie vor fi operaționalizate alte 74 de noi cabinete de vaccinare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

 

Vin câteva milioane de doze

Pe de altă parte, tot din această lună, România primește 2,7 milioane de doze de vaccin, din cele mai multe doze fiind de la AstraZeneca. Pentru aprilie, se speră la un minim de 3,1 milioane de doze, spune secretarul de stat Andrei Baciu, vicepreședinte CNCAV. Baciu a declarat, tot ieri, în conferință de presă, că cele mai multe dintre dozele de vaccin pe care le va primi România sunt de la AstraZeneca.

„Referitor la dozele de vaccin care o să sosească în perioada următoare până la finalul lunii martie, așa cum spuneam și data trecută, avem un total de peste 2,7 de doze de vaccin. O să menționez doar totalul pentru fiecare tip de vaccin. Pentru vaccinul produs de către BioNTech/Pfizer 1.112.000, pentru cel produs de Moderna – 268.000 și pentru cel produs de AstraZeneca 1.300.000 de doze pentru luna martie”, a spus Andrei Baciu.

Pentru luna aprilie, Andrei Baciu a spus că sunt așteptate în țară minim de 3.128.000 de doze de vaccin.

De asemenea, azi sau mâine, Agenția Națională a Medicamentului se va pronunța referitor la vaccinul produs de către Johnsons&Johnsons și dacă va fi avizat vor fi primite doze și în România.