Numărul bihorenilor afectaţi de gripa nouă creşte de la o zi la alta. În cursul zilei de ieri, Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică a primit de la Ministerul Sănătăţii confirmarea a trei cazuri noi. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, este vorba de trei persoane adulte, dintre care două din Oradea. Se pare că acestea au fost izolate la domiciliu, încă de la primele simptome, prezentând o formă medie a bolii. Al treilea caz este tot o persoană adultă venită din Belgia cu simptome de boală. Iniţial, aceasta s-a aflat sub supravegherea medicului de familie, însă, în urma simptomelor prezentate, a fost îndrumată spre Secţia de boli infecţioase, însoţită de un echipaj medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. În prezent, pacientul se află sub tratament antiviral. Până ieri, la ora 14.00, la nivelul judeţului Bihor au fost confirmate 12 cazuri de îmbolnăvire cu virusul de tip nou, din care cinci de import şi şapte cazuri secundare.