Ambulanţele nefolosite ajung în curtea spitalelor de Urgenţă
Spitalul Clinic Judeţean din Oradea va primi în dar o autospecială care face parte din cele 152 de maşini neutilizate sau folosite foarte puţin de către serviciile de urgenţă. Potrivit unei evaluări a Ministerului Sănătăţii, mai mult de jumătate dintre maşinile de consultaţii la domiciliu achiziţionate în anul 2007 au fost folosite neadecvat de către serviciile judeţene de ambulanţă. În Bihor există opt astfel de autospeciale.
Cu toate că ne plângem de deficienţele cu care se confruntă sistemul medical, în unele locuri nu e chiar aşa de rău pe cum se pare. Comisia desemnată luna trecută de ministrul Sănătăţii, bihoreanul Attila Cseke, pentru identificarea şi analizarea echipamentelor medicale nepuse în funcţiune şi neutilizate din diverse motive, achiziţionate din fondurile Ministerului, a finalizat primul raport. Din fericire pentru Bihor, Serviciul Judeţean de Ambulanţă nu a fost trecut pe lista neagră, alături de instituţiile similare din mai multe judeţe ale ţării. Astfel, în urma analizei efectuate asupra utilizării autospecialelor de consultaţii la domiciliu a rezultat că, în perioada 2007-2010, din 250 de maşini, 152 nu au fost utilizate sau au fost folosite într-un mod limitat. Primele 17 maşini vor fi transferate până în 10 iulie, prin proces verbal de predare-primire, fără plată, din custodia Serviciilor de ambulanţă din Teleorman, Călăraşi, Dolj, Caraş -Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bistriţa, Covasna, Harghita, Brăila, Constanţa, Galaţi, Vaslui şi Vrancea în administrarea spitalelor de urgenţă din ţară, printre care şi Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, iar acestea vor fi utilizate în structurile regionale de intervenţie. Ministerul Sănătăţii va continua analiza asupra autospecialelor neutilizate, care vor fi direcţionate către centrele de permanenţă şi autorităţile publice locale care se angajează în asigurarea unei gărzi de permanenţă în zonele rurale sau urbane. Comisia M.S. va finaliza şi raportul privind aparatele EKG şi cele de ventilaţie şi anestezie din ATI utilizate necorespunzător sau chiar neinstalate.
Potrivit dr. Daniela Petrişor, directorul SAJ Bihor, în prezent unitatea de urgenţă dispune de 76 de autospeciale, iar cele care nu mai sunt funcţionale, din diverse motive, se casează sau ajung în custodia altor servicii speciale de urgenţă. În cazul ambulanţelor, există un cadru legislativ care specifică faptul că acestea nu pot fi vândute sau date spre folosinţă persoanelor neautorizate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.