Cura cu apă a trecut prin timp din China antică până în zilele noastre şi reprezintă unul dintre misterele medicinei tradiţionale actuale din toată lumea. Desigur, se utilizează numai apă curată de izvor sau apă plată îmbuteliată...
Procedeul este simplu. Se bea dimineaţa apă, pe stomacul gol. Apa de izvor trebuie să fie filtrată şi la temperatura camerei. Nu se ţine niciodată la frigider. Apa se bea în prima jumătate de oră după trezire, zilnic şi se evită orice întrerupere, mai ales în primele 21 de zile. Acest procedeu este bine să fie continuat cât mai mult posibil. Efectele cresc proporţional cu deprinderea şi continuitatea practicii. Se începe cu 1,5 litri şi, în circa 2-3 săptămâni, se va ajunge la cantitatea optimă de 3,5 litri. Cantitatea nu este nici exagerată, nici absurdă. Introducerea şi eliminarea se reglează după primele zile de practică. Este bine ca dimineaţa, sticla cu apă să fie agitată de 120 de ori cu ajutorul mâinilor. Astfel, apa se dinamizează şi se energizează, compatibilizându-se cu energiile din aura celui care consumă apa. Dacă apa este expusă răsăritului de soare (solarizată), îşi măreşte raza de acţiune şi rezultatele sunt mai mari.
Prin acest procedeu se reconstruieşte starea de sănătate. Pentru cei consideraţi sănătoşi, cura este considerată profilactică. Vârstnicii, hipertensivii şi cei cu probleme renale se vor opri la 2-2,5 litri şi vor avansa foarte lent către această cantitate. Alimentaţia ar fi bine să fie lacto-vegetariană şi mai puţin sodată. Nu se mănâncă seara după ora 19. Se mănâncă după 3 ore de la ingerarea apei.