Bâlbâieli în descentralizarea spitalelor - Serviciul de Medicina Legală, ca un prunc cu două moaşe
Legea descentralizării spitalelor a provocat un puseu de tensiune sistemului de medicină legală. Între Serviciile judeţene de medicină legală şi Institutele regionale de medicină legală au apărut primele fricţiuni. Primul efect, întârzierea plăţii salariilor personalului din sistemul de medicină legală cu două săptămâni. Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor funcţionează ca secţie a Spitalului Clinic Judeţean, dar este subordonat Institutului de Medicină Legală Timişoara.
Odată cu trecerea spitalelor din ograda Ministerului Sănătăţii în cea a autorităţilor locale, începând cu 1 iulie, cu o situaţie deosebită se confruntă medicii legişti, care au rămas oarecum pe lângă căruţa descentralizării. Ba mai mult, se află într-un veritabil proces de centralizare la nivel regional. "Ideea descentralizării este valabilă, dar în practică, şi aici mă refer la Serviciile judeţene de medicină legală, există o situaţie nefericită. La noi, descentralizarea a însemnat o recentralizare, atâta vreme cât am trecut în subordinea Institutului de Medicină Legală Timişoara, de care aparţineam până acum doar metodologic. Suntem exact ca un prunc cu două moaşe", ne-a declarat dr. Gabriel Mihalache, şeful Serviciului Judeţean de Medicină Legală. Până la 1 iulie, Serviciul funcţiona ca secţie a Spitalului Judeţean Bihor, instituţia prin care se derula plata salariilor, virate de la Ministerul Sănătăţii şi realizarea investiţiilor. De reţinut că toate investiţiile realizate de Serviciul de Medicină Legală bihorean au fost făcute din realizările proprii. După 1 iulie s-a produs şocul.
Reţeaua naţională de medicină legală este formată din Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", cinci institute de medicină legală în Iaşi, Cluj-Napoca, Craiova, Târgu Mureş, Timişoara, 36 de servicii de medicină legală judeţene şi 11 cabinete medico-legale, subordonate serviciilor judeţene. Printr-o scrisoare comună, şefii celor şase institute au cerut subordonarea directă, inclusiv financiară, a serviciilor judeţene arondate, lucru care ar fi însemnat centralizarea la nivel regional a veniturilor realizate în judeţe, urmând ca Timişoara, în cazul nostru, să redistribuie apoi sumele către Bihor. Ministrul Sănătăţii a respins însă solicitarea celor şase şefi de institute, printr-un ordin stabilind ca plata salariilor să se facă în continuare prin Spitalul Judeţean, după ce acesta semnează un contract cu Institutul de Medicină Legală din Timişoara. Prin urmare, circuitul banilor a rămas următorul: Institutul din Timişoara primeşte banii în cont, pe care îi virează apoi către Spitalul Judeţean Oradea, care plăteşte apoi medicii legişti, o birocraţie în plus care, deocamdată, a generat o întârziere de două săptămâni.
"Am primit chiar astăzi veşti de la Timişoara că le-au intrat banii în cont, urmând ca cel târziu luni să-i primim", spune dr. Mihalache, care vede şi partea plină a paharului, în sensul că Ministerul a lăsat în continuare ca veniturile obţinute de Serviciile Judeţene să fie folosite pentru dotarea cu bunuri şi servicii a instituţiilor respective, care nu beneficiază de alte finanţări de la buget decât cele pentru plata salariilor. Institutul de Medicină Legală Timişoara are arondate judeţele Bihor, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin.
Din punctul de vedere al personalului, serviciul bihorean este complet, existând un medic legist la 70.000 de locuitori. De asemenea, de mai mulţi ani a fost instituit serviciul de gardă, au fost achiziţionate aparatură frigorifică şi specifică pentru autopsii, birotică şi IT. Serviciul bihorean dispune de două laboratoare, unul de toxicologie şi altul de anatomie patologică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.