Această campanie este coordonată în judeţ de către Autoritatea de Sănătate Publică Bihor prin Biroul de Promovare a Sănătăţii. Potrivit biologului Carmen Dinescu, din cadrul Biroului de Promovare a Sănătăţii, în cadrul acestei campanii s-au distribuit materiale informative în şcoli, la cabinetele medicale ale medicilor de familie sau şcolare, realizându-se chiar şi un clip care este difuzat în tramvaie. Prin aceste mijloace se urmăreşte informarea populaţiei privind măsurile necesare de prevenire a afecţiunilor respiratorii. La primele semne de boală, pacienţii sunt sfătuiţi să contacteze medicul de familie, iar persoanele sănătoase care intră în contact cu aceştia să poarte o mască pentru gură şi nas. Totodată, se recomandă evitarea colectivităţilor şi a mijloacelor de transport în comun, recomandare valabilă atât pentru persoanele bolnave, cât şi pentru cele sănătoase, fiind indicată în acelaşi timp şi aerisirea frecventă a spaţiului de locuit şi de muncă, dar şi respectarea regulilor de igienă personală. Pentru a preveni îmbolnăvirea, tuturor persoanelor, dar mai ales copiilor, bătrânilor şi cadrelor medicale, este recomandat vaccinul antigripal.