CAS Bihor anunță: Parteneriat cu omologii de la Chișinău
La începutul acestei luni, Adela Pavlov, directoarea Agenției Teritoriale Centru (Chișinău) a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină din Republica Moldova, se adresa directorului general Dorel Dulău cu propunerea „de a dezvolta o colaborare transfrontalieră între Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenţia teritorială Centru și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Bihor”, „în scopul îmbunătățirii performanțelor Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii (SCMBCC) din Republica Moldova, unicul spital specializat în acest domeniu din țară”.
Specialiștii moldoveni vizează un transfer de bune practici cu CAS Bihor în vederea creșterii absorbției de fonduri europene, care „va contribui nu doar la dezvoltarea acestui spital, dar și la creșterea capacității de răspuns în fața unor posibile crize de sănătate publică, cum ar fi epidemii de boli infecțioase”. Pe de altă parte, mai subliniază directoarea Agenției Teritoriale Centru (Chișinău) a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină din Republica Moldova, „colaborarea va facilita schimbul de experiență și crearea unor rețele de sprijin între medicii și specialiștii din cele două țări, contribuind astfel la dezvoltarea profesională continuă și la ridicarea standardelor de îngrijire medicală”.
Arătând, pe de o parte, că potențialul parteneriat dintre CAS Bihor și Agenția Teritorială Centru (Chișinău) a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină din Republica Moldova ar putea genera noi „soluții benefice în vederea unui acces facil al pacienților bihoreni spre furnizorii de servicii medicale”, în special din medicina primară și îngrijirile paliative, iar pe de alta, că deține o solidă experiență în domeniul bolilor infecțioase, ocupând, în trecut, funcția de „director administrativ la nivelul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Oradea”, Dorel Dulău a obținut acordul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru dezvoltarea colaborării cu omologii de la Chișinău.
Prin urmare, șeful CAS Bihor a răspuns afirmativ invitației directoarei Agenției Teritoriale Centru a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină din țara vecină de a se deplasa la Chișinău, precizând că scopul vizitei în capitala Republicii Moldova este stabilirea cadrului viitorului parteneriat și a obiectivelor acestuia, „în vederea asigurării unui acces facil al asiguraților la sistemul serviciilor de sănătate”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.