Când vine vorba de dureri, incidente neprevăzute sau afecţiuni de sezon, bihorenii obişnuiesc să sară peste medicul de familie şi iau cu asalt Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul Clinic Judeţean. Acest fenomen este dovedit de numărul mare al persoanelor care calcă zilnic pragul UPU, deşi mulţi dintre aceştia nu prezintă o reală urgenţă.

 

Situaţia a intrat atât în atenţia medicilor de la UPU, cât şi în cea a conducerii unităţii sanitare, care au sesizat că mulţi apelează la serviciile unităţii chiar dacă este vorba de o banală tăietură la deget. Numărul mediu de la urgenţe este de 180 pe zi, dar, în preajma Sărbătorilor de Iarnă, acesta creşte. Medicii de la UPU s-au obişnuit să trateze orice caz, fie că este adus de un echipaj al ambulanţei, al SMURD sau nu. Potrivit dr. Hadrian Borcea, medic coordonator UPU-SMURD, cadrele sanitare încearcă să facă faţă numărului destul de ridicat al bihorenilor care ajung la urgenţe, din diverse motive, şi chiar reuşesc, deşi sunt mereu în alertă. În comparaţie cu anii precedenţi, numărul "suferinzilor" de la urgenţe a crescut cu peste 70%. În opinia medicului, acest fenomen provoacă o creştere a timpului de aşteptare pentru fiecare pacient, mai ales că prioritate au cazurile cele mai grave. S-a încercat în repetate rânduri să se atragă atenţia opiniei publice asupra unei colaborări mai strânse cu medicii de familie, însă bihorenii preferă în continuare să apeleze la UPU pentru orice problemă medicală.

 

"Nu contează cât de grave sunt cazurile care ajung la UPU, deoarece toate sunt preluate şi investigate. Este adevărat că cele mai multe nu sunt urgenţe, dar aceasta este o problemă de sistem", a explicat şeful UPU-SMURD, dr. Borcea.