Concursul la Ambulanţa Bihor, anulat
Conform unui comunicat lapidar expediat de purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Bihor, dr. Emil Boţcău, „concursul pentru ocuparea funcţiilor specifice din comitetul director, respectiv director medical, director tehnic şi asistent şef, programat să înceapă pe 14 decembrie a fost anulat datorită neîndeplinirii unor condiţii specifice metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului. Concursul pentru funcţiile specifice comitetului director va fi reprogramat în primul trimestru al anului 2012" se arată în comunicat.Managerul Ambulanţei, dr. Daniela Petrişor ne-a comunicat că anularea concursului a fost dispusă „din cauza unor termene care nu au putut fi respectate, aşa după cum reiese şi din graficul de concurs postat pe site-ul Ambulanţei". Managerul a afirmat însă că în ianuarie va fi organizat un nou concurs, întreaga procedură fiind decalată, de fapt, cu două săptămâni faţă de termenul iniţial. Acest lucru înseamnă reluarea întregii proceduri de concurs, inclusiv cu depunerea dosarelor pentru cei care doresc să candideze la unul din cele trei posturi. Candidaţii care şi-au depus deja dosarele, ele vor fi luate în considerare la concurs, a menţionat managerul. Pentru cele trei posturi se înscriseseră în concurs patru persoane, una pentru postul de director medical, doi pentru funcţia de director tehnic şi una pentru cel de asistent şef.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.