Conferință internațională de anvergură la Oradea - Viitorul medicinei mondiale
Oradea va găzdui, în perioada 5-9 septembrie, unul din cele mai importante evenimente medicale din lume: Școala Internațională de Tehnologie Medicală SSIMA Re: Imagine Healthcare. Vor fi prezenți speakeri de la Harvard și Johns Hopkins, de la cele mai importante firme și spitale din lume, profesori de nivel mondial în cercetare medicală aplicată din SUA, Israel și Europa.
Detaliile evenimentului, care va pune Oradea pe harta lumii, au fost prezentate miercuri, 18 mai, în cadrul unei conferințe de presă, de către city-managerul Mihai Jurca, împreună cu managerul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă, Gheorghe Carp, alături de dr. Elena Ovreiu, de la Universitatea Politehnică din București, co-fondator și organizator al evenimentului, prof. Alfred Bruckstein, de la Institutul Tehnic din Israel - co-fondator și organizator, și George Haber, organizator SSIMA Re: Imagine Healthcare, orădean de origine, unul dintre cei mai de succes români din SUA, antreprenor în serie, investitor și vizionar.
„Oradea este orașul în care m-am născut, am crescut și care m-a suportat până am plecat în Israel. Acolo mi-am continuat cariera mea de antreprenor, începută la Oradea, crezând că întotdeauna companiile mici cu idei mari pot să schimbe lumea și să o facă mai bună. În tot acest timp am păstrat legătura cu prietenii din țară. Nu cred că există un domeniu mai bun care se poate digitaliza decât medicina, mai ales acum, cu ajutorul inteligenței artificiale. Doresc să-i mulțumesc domnului Ilie Bolojan și primarului Florin Birta pentru felul cum arată orașul, pentru că au salvat Oradea de la distrugerea pe care am văzut că a creat-o post-comunismul în multe orașe din România”.
Tehnologiile au schimbat lumea, dar în sănătate sunt încă la început
Evenimentul, care se va desfășura pe parcursul a 5 zile, va reuni cei mai renumiți profesori la nivel mondial în cercetare medicală aplicată din SUA, Israel și Europa, reprezentanți de vârf ai lumii medicale din România și de peste hotare, absolvenți și studenți ai facultăților tehnice și medicale, cercetători, antreprenori.
Printre experţii care vor lua cuvântul în cadrul SSIMA 2022 și care va avea ca temă „Imagistica medicală și chirurgia robotică” se numără: dr. Marco Zenati, profesor la Facultatea de Medicină a Universității Harvard și chirurgul cardiovascular care a realizat prima operație cu un robot chirurgical din SUA; Natalia Trayanova, profesor la Universitatea Johns Hopkins, care a dezvoltat singurul algoritm care determină riscul de moarte subită la persoanele care suferă de boli cardiovasculare, folosind inteligența artificială; dr. Dorin Comaniciu, vice-președintele global al Diviziei de sănătate a companiei Siemens; profesor Michael Halberthal, directorul general al Spitalului Rambam, cel mai mare spital din nordul Israelului și mulți alții.
Scopul conferinței este punerea la un loc a resurselor academice, de practică medicală și de business pentru a avansa în domeniul aplicării noilor tehnologii în sănătate.
Tehnologiile au schimbat lumea în ultimii 30 de ani, dar în sănătate încă sunt la început. În cele 5 zile ale evenimentului vor avea loc conferințe pe teme de chirurgie robotică, imagistică medicală, managementul situațiilor de urgență în spitale, dar nu numai.
„Toată lumea vorbește azi de digitalizare, dar puțini vin cu soluții concrete, mai ales pentru instituțiile mari, cum sunt spitalele din România. Așa cum se știe, în următorul exercițiu bugetar, Uniunea Europeană, PNRR alocă foarte multe fonduri pentru digitalizare. Pentru noi contează să avem proiecte bine puse la punct, beneficiind de experiența altor centre europene, și nu numai, pentru a putea avea un sistem informatizat la nivelul secolului XXI. Tocmai de aceea, Spitalul Clinic Județean Oradea a primit cu entuziasm organizarea acestui eveniment și a acceptat să participe în calitate de cofinanțator la organizarea lui. Domnului Haber îi mulțumesc că a ales anul acesta Oradea și îi promitem că nu vom dezamăgi ca gazde”, a precizat managerul Gheorghe Carp.
În cadrul celor patru secţiuni ale evenimentului - „SSIMA Med”, „SSIMA Tech”, „SSIMA Biz” şi „SSIMA High School” - specialişti ai mai multor institute de cercetare, companii şi spitale, veniţi din toate colţurile lumii, vor aborda subiecte legate de tehnologia medicală, precum: Deep Learning şi Big Data în domeniul imagisticii medicale, senzorilor şi roboţilor medicali.
Toate aceste subiecte au ca scop îmbunătăţirea relaţiilor dintre specialiştii, companiile şi guvernele din Europa de Est şi omologii lor globali.
Trebuie să facem mai mult decât să cumpărăm tehnologie
Dr. Elena Ovreiu, co-fondator și organizator SSIMA Re: Imagine Healthcare a vorbit apoi despre cum s-a născut și cum s-a dezvoltat acest eveniment internațional: „Am început evenimentul SSIMA în anul 2015, când m-am întors în țară după un doctorat în Franța. În 2015, digitalizarea în sănătate, tehnologia medicală în România era puțin înțeleasă, comunitatea tehnologică și medicală fiind separate. Și atunci, ideea a fost de a crea această comunitate comună, care să aducă împreună partea tehnologică și partea medicală. Am considerat că totul pornește de la educație, și e nevoie să educăm oamenii în acest domeniu, pentru ca apoi să putem digitaliza spitalele, să aducem companii care să facă în România mai mult decât vânzare, să creăm start-up-uri, tehnologiile noi cu aplicabilitate în sănătate fiind un domeniu de viitor. Nu am vrut să creăm modele noi, ci am adus know-how din afară. Astfel, evenimentul a fost organizat de la început în parteneriat cu Universitatea Technion din Israel, care este MIT-ul Israelului (MIT – Massachusetts Institute of Technology din SUA, considerată una dintre cele mai bune universităţi din lume - n.n.) . Dacă la primul eveniment de acest fel din 2015, am avut cca 50 de participanți, la ultimul, cel din 2019 numărul lor a crescut la peste 200”.
Prof. Alfred Bruckstein, de la Institutul Tehnic din Israel, născut în Maramureș și cu studii la Universitatea Stanford, a subliniat că evenimentul va fi unul prin excelență educațional, care îi va aduce împreună pe cei mai talentați profesioniști, care va genera cu siguranță idei de dezvoltare, ce vor fi fructificate apoi de participanți.
„Toate lucrurile bune se fac pe baza intereselor comune și a prieteniilor dintre oameni. Vor veni oameni din toată lumea care vor prezenta viitorul medicinei mondiale”, a spus profesorul care s-a declarat încântat de Oradea.
Conform Elenei Ovreiu, conferința nu va fi gratis pentru că „nimic care e gratis nu are căutare” iar participanții vor fi selectați în funcție de nivelul de pregătire.
„Costurile nu vor fi mari. În jur de 150 de euro pentru studenți, 350 de euro pentru doctoranzi și alte categorii de prețuri pentru rezidenți, medici, cei din industrie. Pentru cei care nu își permit vom oferi și burse. Nivelul de cunoștințe al participanților trebuie să fie unul foarte ridicat pentru a putea înțelege și dialoga cu speakerii, tocmai de aceia vor fi selecționați”, a mai spus Elena Ovreiu. Detalii mai multe despre înscrieri, tematici, speakeri vor fi postate pe site-ul ssima.eu.
În ceea ce privește bugetul necesar desfășurării conferinței, city-managerul Mihai Jurca a spus că se vor căuta sponsorizări, iar în cazul în care nu se vor aduna suficienți bani se va apela la Consiliul Local al Municipiului Oradea. Evenimentul va fi organizat, în funcție de numărul participanților, în mai multe locații: Cetatea Oradea, Primăria Oradea, Sinagoga Neologă Sion.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.