Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a ajuns duminică la 695, 16 persoane cu coronavirus fiind descoperite în plus, față de ziua precedentă.

După depistarea a șase angajaţi contaminaţi de la o pacientă, o secţie a Spitalului din Salonta a fost închisă, iar în Oradea au fost identificaţi Covid pozitivi salariaţi ai RDS, o asistentă de la Spitalul Municipal, dar și soţul farmacistei diagnosticate cu o zi înainte. Potrivit DSP Bihor, duminică, 5 iulie, la ora 8.30, 41 persoane erau internate la Spitalul Municipal, iar 639, vindecate. Conform cifrelor oficiale, s-au vindecat 94,11 % dintre persoanele diagnosticate Covid-19 în județ. La nivel național, până duminică, 5 iulie, au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienți vindecați și 1.106 pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până duminică, 1.750 persoane diagnosticate cu Covid -19 au decedat. În intervalul 4 iulie (10.00) – 5 iulie (10.00) au fost înregistrate 19 decese (11 bărbați și 8 femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Ilfov, București și Prahova. Toți pacienții decedați prezentau comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 391 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, erau internați 215 pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 766.868 de teste.