Criza pune sub perfuzii farmaciile din Bihor
Farmaciile din Bihor "se scaldă" în continuare în ape tulburi, iar punctele farmaceutice închise în ultimele luni rămân în continuare cu lacătul pe porţi. În condiţiile actuale, farmaciştii speculează că unităţile de profil vor putea fi desfiinţate sau vândute marilor lanţuri farmaceutice. Pe lângă problema actuală, care a dus la dizolvarea mai multor farmacii, apare întrebarea firească: ce se întâmplă cu medicamentele rămase pe stoc şi unde ajung ele?
Fenomenul a scăpat de sub control şi se pare că punctul culminant nu a fost încă atins. Cum, în ultima perioadă, farmaciile au căzut pe capete, fără să fi epuizat stocurile de medicamente, mulţi se întreabă, probabil, unde ajung acestea. Potrivit termenilor legali, în momentul în care unitatea farmaceutică îşi anunţă falimentul, sunt înştiinţaţi producătorii de medicamente care vin şi le preiau. În cazul în care printre acestea se regăsesc medicamente expirate, ele sunt duse la Cluj, unde se distrug, iar cele aflate în termeni de valabilitate sunt repuse pe piaţă. La fel se întâmplă şi în cazul farmaciilor care deţin medicamente stupefiante, precum morfina, care necesită condiţii de depozitare speciale. În Oradea, doar trei puncte farmaceutice comercializează astfel de tratamente.
Afacerea cu "boabe"
Cu toate că bihorenii au crescut vizibil procentul medicamentelor cumpărate lunar, unele farmacii s-au văzut nevoite să îşi recunoască falimentul şi să închidă unităţile. Este vorba de 10 unităţi farmaceutice, câte una din Oradea, Salonta, Ceica, restul reprezentând puncte farmaceutice închise în mediul rural. Pe lângă acestea, din informaţiile primite, farmacia de la Câmpani este posibil să fie vândută, iar cea de la Pietroasa are grave probleme financiare. După ce Ministerul Sănătăţii a dat un ordin prin care orice persoană poate obţine avizul pentru a-şi deschide o farmacie, fără să deţină studii de specialitate, comerţul cu medicamente s-a transformat într-o adevărată afacere. Astfel că, mai ales acum, în aceste momente de răscruce şi mari probleme financiare, tot mai multe persoane cred că farmaciile vor fi preluate de marile lanţuri farmaceutice.
Se tem de monopol
Potrivit preşedintei Colegiului Farmaciştilor din Bihor, Eugenia Hamza, există posibilitatea ca acest fenomen să se concretizeze la un moment dat, însă nu ar fi cea mai bună soluţie, în special pentru pacienţi. "Circulă anumite zvonuri, conform cărora farmaciile ar putea fi preluate sau vândute, dar nu ştiu în ce măsură ar ajuta acest lucru. Lanţurile farmaceutice au depozitele proprii de medicamente, dar cu posibilitate mică de aprovizionare şi care nu conţin toată gama terapeutică necesară. În acest fel ar deţine un monopol şi ar putea importa şi comercializa medicamente aduse din străinătate, la preţuri mai mari", a opinat farmacista.
O altă disfuncţionalitate pe care o aminteşte Hamza este aceea că nu toţi patronii de farmacii au cunoştinţele necesare, neurmând o şcoală în acest sens, motiv pentru care se pot comite erori precum eliberarea medicamentelor necorespunzătoare. "În ţări precum Germania sau Franţa fiecare patron de farmacie are şcoală în acest sens şi este acreditat, ceea ce mi se pare normal şi etic", a mai punctat farmacista.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.