* În Bihor există circa 11.500 de persoane cu handicap (sub 2% din populaţie), faţă de media de 8-10% din ţările UE * Numărul asistenţilor personali (însoţitori) a scăzut (în perioada 2000-2003) de la 6.700 - 3.300 * După vârsta standard de pensionare, nu te mai încadrezi în grad de handicap * AVC, coxartrozele bilaterale şi tumorile - încadrate doar pentru 6 luni ca handicap Până în 1992, societatea civilă românească nu a fost obişnuită cu existenţa noţiunii de handicap, dar nici a celei de persoană cu handicap. Legile 43 şi 47 cu privire la protecţia persoanelor cu handicap, iar apoi Ordonanţa 102/1999, au pus societatea civilă în faţa unei realităţi nedeclarate (deci nerecunoscute) până atunci. Dacă cele două legi au fost emise de Guvernul României, Ordonanţa 102 poartă pecetea Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, organism care în prezent nu mai există, locul acestuia, cu o altă structură, fiind luat de Agenţia Naţională a Persoanelor cu Handicap. Deci, până în 1992, lumea ştia că pentru protecţia socială, persoanele defavorizate se adresau la "Prevederi Sociale", serviciu care funcţiona în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială, direcţia în care-şi desfăşurau activitatea Comisiile de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, ne preciza dr. Vasile Sălăjan, medic primar, medic şef al respectivei comisii. Sigur, aici, ne întâlneam cu absolut toate cazurile de viaţă, pe toate categoriile de vârstă, aşa încât munca în echipă (de medici specialişti în diverse domenii) era pe cât de necesară, pe atât de plină de responsabilitate. Putea fi pensionat de boală şi tânărul de 23 ani (în puterea vârstei, nu?) care suferea de malformaţie congenitală, hipertensiune arterială, cocsartroză bilaterală etc. etc. Criteriile de încadrare au fost largi, de la început, ele restrângându-se pe zi ce trece. A apărut apoi noţiunea de persoană cu handicap, care se deosebeşte de persoana bolnavă, cu rădăcini în copilărie. A fost nevoie de alte prevederi legale, în care să se definească cele două noţiuni şi drepturile care li se cuveneau fiecăreia dintre ele. S-a făcut astfel o diferenţiere mai clară între boală şi handicap. OUG 102 - mai restrictivă ca Legea 43 şi Legea 47 Prin criteriile cuprinse în O.U.G. 102/1999 - ne preciza dr. Ovidiu Pleşa, medic specialist, expert, preşedintele Comisiei de Expertiză medicală a persoanelor cu handicap, afecţiunile cardiace, bolile interne, accidentul casnic, accidentele rutiere şi toate bolile care au produs deficienţe funcţionale nu erau cuprinse într-un grad de handicap. - Nu există nici o excepţie de la regulă? - Una singură este şi se referă la aceea în care se poate dovedi că persoana a dobândit boala din copilărie. - În afara celor două categorii: bolnavi şi(sau) persoane cu handicap, există un tronson al populaţiei care nu poate fi încadrată în nici una dintre ele, dar care necesită protecţie socială (şi specială), este vorba de persoanele vârstnice care nu au nici un venit. Ce se întâmplă cu ele? Deşi emisă, nu se poate aplica! - Legea 17/2000, privind protecţia persoanelor vârstnice, emisă de Guvern, a venit în întâmpinarea acestor nevoi stringente ale societăţii civile. Din păcate însă, nici până în momentul de faţă (suntem în 2003!), normele metodologice de aplicare a acesteia n-au apărut încă, deci Legea 17 nu se poate aplica! În contrabalans, pentru a proteja cât de cât acest segment al populaţiei, a fost emisă Legea venitului minim garantat care este şi ea perfectibilă, situaţiile din teritoriul ţării diferind de la zonă la zonă. Tot în 2000 s-a luat decizia ca persoanele vârstnice care suferă de accidente vasculare cerebrale, demenţe vasculare, demenţe senile, coxartrozele bilaterale, Alzheimer, fiind încadrate în grad de handicap, iniţial s-a spus că se eliberează aceste certificate cu durata de 6 luni, până la aplicarea Legii 17. Cum acestea nu se aplică nici la ora actuală, au fost emise mai multe ordine care modifică încadrarea într-un grad de handicap. Decizia administrativă bate comisia Astfel: accidentele vasculare cerebrale care au produs deficienţe notorii, dar fără alte tulburări, persoanele care au depăşit vârsta standard de pensionare (58 - femei şi 62 - bărbaţi) nu se mai încadrează în grad de handicap. Aceasta este o decizie administrativă de la care comisia medicală nu poate să se abată. Indiferent de suferinţa respectivei persoane, dacă a depăşit vârsta standard de pensionare, nu se mai încadrează în nici un grad de handiap. Nu se pune problema că nu vrem să eliberăm certificatul, dar administrativ ni se interzice să-l eliberăm. Tot aşa, prin ordin, coxartroza intră în grad de handicap dacă afecţiunea s-a produs înaintea vârstei de pensionare, şi trebuie dovedită cu acte medicale. Degeaba o femeie de 75 de ani este complet anchilozată, dacă nu poate dovedi că boala de care suferă s-a produs înaintea vârstei de 58 de ani, nu putem să-i eliberăm certificatul de persoană cu handicap. Tumorile se încadrează în grad de handicap un an de la data ultimului tratament efectuat pentru boala neoplazică. Accidentele de orice natură (casnice, rutiere etc.), indiferent de gradul afecţiunii provocate (inclusiv paralizia persoanei), nu se încadrează în grad de handicap. Deşi numărul a scăzut, nu ne mândrim cu rezultatul Au fost efectuate verificări şi reverificări ale dosarelor şi certificatelor de persoană cu hadicap, inclusiv însoţitori, rezultatul fiind relevant: de la 23.000 la 11.500 în primul an, respectiv de la 6.700 - la 3.300 însoţitori. Dar nu ne mândrim deloc cu acest rezultat. De ce? Pentru că sunt foarte multe persoane care, deşi bolnave, nu se mai pot încadra, după noile orientări, într-un grad de handicap. Pe de altă parte, chiar două persoane cu gradul I de invaliditate, având un venit de 2.500.000 lei, nu pot solicita însoţitor, Legea administrativă nu ne permite aşa ceva. Altfel se vede de la Bucureşti şi alta-i situaţia în teritoriu! - Să revenim la populaţia vârstnică din localităţile greu accesibile, care efectiv a fost uitată. - Legile şi ordinele emise de la Bucureşti nu puteau cuprinde şi aceste categorii de persoane (cu handicap social în fond), pentru simplul motiv că altfel se vede situaţia din Bucureşti (până nu se auzise de localităţi greu accesibile şi necolectivizate, sau nu se înţelegea cu adevărat noţiunea) astfel că nu se putea înţelege noţiunea că populaţia respectivă nu avea nici un venit, pe de o parte, şi că aici bolile inclusiv cele care produceau handicap, erau numeroase. Astfel se face că, la început, numărul bolilor şi a persoanelor cu handicap (oligofrenia, malformaţii congenitale etc.) a fost mai mare decât estimările, decretându-se, la un moment dat, că suntem un popor de handicapaţi! Nu poţi avea şi pensie, şi ajutor social! Legislaţia actuală prevede că o persoană care are salariu, pensie sau alt venit, nu poate să beneficieze şi de ajutorul lunar de 1.250.000 lei ca persoană cu handicap, ea încasând doar diferenţa dintre cele două venituri. De aici avem foarte multe reclamaţii! Dar, asta este legea şi nu o putem încălca. Dacă ai 65 de ani, poţi să ai şi astrocitom, că nu eşti încadrabil! Curios este şi faptul - "amendat" de altfel de societate civilă - în care o persoană care are astrocitom (o formă gravă de cancer la cap), dacă este încadrată în gradul I de handicap, beneficiază de aceste drepturi prevăzute de lege, numai dacă a dobândit boala înainte de 65 de ani, după aceea neputându-se bucura de nici o facilitate. Pe deasupra mai are şi oprobiul public, oamenii necunoscând cât de gravă este situaţia persoanei respective care poate muri în orice clipă. Prezentaţi actele! Toate persoanele care se adresează comisiei noastre de expertiză medicală a persoanelor cu handicap trebuie să aibă asupra lor următoarele documente: - biletul de trimitere de la medicul specialist - ultima ieşire din spital (tichetul de pensie) - biletul de trimitere de la medicul de familie - buletinul (cartea) de identitate Pentru persoanele care sunt netransportabile, este necesară, pe lângă aceste documente prezentate de un aparţinător, de ancheta socială efectuată de primăria de domiciliu, aceasta fiind cea care suportă plata ajutorului pensiei cu handicap.