Diabeticii cu hipertensiune, aşteptaţi la control gratuit
La Oradea a debutat ieri campania pentru atragerea atenţiei asupra afecţiunilor renale provocate de hipertensiunea arterială. La nivelul judeţului Bihor, peste 16.000 de diabetici suferă şi de hipertensiune arterială, iar o parte dintre aceştia vor putea beneficia azi de investigaţii gratuite oferite la Centrul de Diabet, din cadrul Ambulatoriului de Specialitate.
Campania se desfăşoară în perioada 17-21 mai concomitent în mai multe oraşe ale ţării şi este organizată cu prilejul Zilei mondiale a hipertensiunii. Astfel, medicii de familie, parteneri ai campaniei, efectuează acţiuni de screening, măsurători ale tensiunii arteriale şi determinări ale microalbuminuriei (test pentru evaluarea afectării rinichiului) la o serie de persoane hipertensive. La Oradea, în cursul zilei de azi, pacienţii diabetici şi hipertensivi care suferă de aceste boli de peste opt ani vor beneficia gratuit de investigaţii şi la Centrul de Diabet, din cadrul Ambulatoriului de Specialitate, situat pe strada Louis Pasteur, între orele 8.00 şi 14.00. Potrivit dr. Amorin Popa, şeful Centrului de Diabet din Bihor, o astfel de analiză de specialitate poate costa între 50 de lei şi 200 de lei. Prin intermediul acestei campanii, organizatorii doresc să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că hipertensiunea arterială nediagnosticată şi netratată la timp sau corespunzător creşte riscul apariţiei bolilor renale, care în stadii avansate pot duce la dializă sau transplant renal. În România aproximativ 40% din populaţie este hipertensivă, în timp ce rata de control a tensiunii arteriale este de numai 18%. În judeţul Bihor, din cei 24.000 de diabetici peste 16.000 suferă şi de tensiune arterială. Această afecţiune în boala de rinichi diabetică poate să cuprindă până la 96% dintre pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi macroalbuminurie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a stabilit că hipertensiunea arterială crescută reprezintă principala cauză de mortalitate cardiovasculară, iar pe lângă aceasta poate produce accidente vasculare, infarct de miocard sau insuficienţă cardiacă şi renală.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.