Ceea ce bănuiau autorităţile în cazul nunţii cu bucluc din Drăgăneşti s-a adeverit. Vinovată de internarea a peste 50 de persoane în spital este bacteria Salmonella. Pacienţii internaţi în spitalele din Oradea şi Beiuş vor rămâne în continuare sub supraveghere medicală şi sub tratament până când va dispare orice urmă a infestării din organism. Bacteria salmonella este adesea invocată în statistici drept cauza cea mai frecventă a bolilor provocate de alimentele contaminate.

 

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor au stabilit, în urma analizelor de laborator, că cele 52 de persoane care au participat la o nuntă în Drăgăneşti au fost infestate cu Salmonella. Aproape sigur, bacteria a fost prezentă în felul servit drept aperitiv la nuntă.

Directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pîrcioagă, ne-a declarat că pacienţii vor rămâne în continuare internaţi, sub tratament medical, până când medicii specialişti vor decide că a dispărut orice urmă a infestării.

În urmă cu aproape o săptămână, începând de duminică dimineaţa, 13 persoane care au participat la o nuntă în Drăgăneşti s-au prezentat la Spitalul Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu" din Beiuş având febră, scaune diareice, vărsături şi lipotimie, fiind diagnosticaţi cu enterocolită. În cursul zilei de luni, alţi 32 nuntaşi s-au prezentat la Beiuş cu aceleaşi simptome, din cauza numărului insuficient de paturi la secţia de infecţioase a spitalului, 24 dintre ei au fost transferaţi cu ambulanţele la Oradea. Tot în cursul zilei de luni, alte şapte persoane au venit de bună voie la Oradea, fiind internate la Secţia de Boli Contagioase a Spitalului de Pneumoftiziologie.

Ancheta pentru stabilirea provenienţei alimentului alterat se află însă în impas, deoarece la nunţile tradiţionale sătenii aduc din gospodăria proprie ouă, făină, orez sau găini. Astfel, sursa infestării este practic imposibil de identificat, chiar dacă prepararea mâncării a fost realizată de familiile mirilor. Deoarece nunta nu a fost organizată într-o unitate de alimentaţie publică autorizată pentru organizarea unor astfel de evenimente, inspectorii sanitar-veterinari nu pot aplica nici sancţiuni. Singura variantă care le-a rămas autorităţilor este să tragă un semnal de alarmă, sfătuind populaţia să organizeze mese festive doar în unităţi autorizate, unde există control asupra provenienţei materiilor prime şi asupra stării de sănătate a personalului care participă la prepararea mâncărurilor.

Ce este Salmonella?

Salmonella este o bacterie care trăieşte în tractul intestinal al animalelor, păsărilor şi oamenilor infestaţi, producând boala diareică. Dacă bacteria ajunge în alimente, nu le afectează gustul, mirosul sau aspectul, camuflându-se perfect. Salmonella se transmite de obicei la oameni prin ingerarea alimentelor contaminate cu fecale de la animale. Salmonella prezentă pe carnea crudă de porc, vită sau pui poate supravieţui dacă produsul nu este gătit la o temperatură minimă sigură. Alimentele se pot contamina şi prin mâinile nespălate ale unei persoane infectate care le manevrează. Orice alimente crude de origine animală, precum carnea, laptele şi produsele lactate sau ouăle pot conţine Salmonella.