După 12 ore de discuţii şi patru zile de negocieri, medicii de familie au cedat şi au reluat prescrierea reţetelor şi a biletelor de trimitere. Miercuri seara, autorităţile de la Bucureşti şi reprezentanţii medicilor de familie au semnat un protocol prin care se încearcă rezolvarea problemelor tehnice omise "din cauza grabei". Potrivit acestuia, schimbările obţinute în urma negocierilor vizează câteva aspecte legate de sancţiuni şi ponderea procentelor acordate unor pacienţi.

Nemulţumirile medicilor de familie au fost înlăturate ieri, când aceştia au ajuns la un acord cu autorităţile centrale şi au decis să renunţe la forma de protest. Preşedinta Federaţiei Medicilor de Familie din Bihor, dr. Dorina Popa, a anunţat că medicii de familie bihoreni au reluat eliberarea reţetelor compensate şi gratuite, precum şi a trimiterilor către specialist, după aproape o săptămână de la sistarea prescrierii acestora. Tot miercuri seara, în jurul orei 23.00, a fost semnat protocolul între reprezentanţii medicilor de familie şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. "Începând de azi (nr.ieri) am reluat activitatea. Medicii de familie au cedat şi s-a ajuns la un consens cu oficialii Ministerului Sănătăţii şi cei ai CNAS, care pot să zic că este mulţumitor pentru toate părţile. Au fost efectuate unele modificări şi s-a semnat protocolul, dar încă discuţiile nu s-au finalizat", a declarat preşedinta. Reprezentanţii medicilor de familie susţin că protocolul semnat miercuri vrea să rezolve problemele tehnice care au fost omise "din cauza grabei". Dr. Popa a mai precizat că s-a ajuns la această situaţie deoarece autorităţile naţionale nu s-au consultat şi cu medicii de familie la întocmirea contractului cadru. "La întâlnirea de miercuri s-a mai decis ca în viitor toate documentele să fie discutate din timp, iar pentru contractul cadru de anul viitor se vor întâlni chiar din luna iunie a acestui an", a mai adăugat preşedinta Popa. Potrivit acesteia, medicii de familie au fost de acord în primă fază, până la reglementarea normelor din contract, să limiteze numărul consultaţiilor gratuite la 20 pe zi. "Noi am acceptat această măsură, impusă pe plan naţional, dar am discutat cu restul colegilor mei din Bihor şi aceştia au decis să nu perceapă taxă pentru consultaţiile care depăşesc numărul stabilit pe oră", a explicat interlocutoarea noastră.

Medicii de familie au anunţat, în 1 aprilie, că nu vor semna contractul cu CNAS până nu vor primi sumele necesare funcţionării asistenţei medicale primare, respectiv aproximativ 10.000 de lei pentru finanţarea cabinetului, faţă de media de 4.200 de lei cât sunt acum. În plus, liderii organizaţiilor reprezentative ale medicilor de familie au anunţat că, începând din 1 aprilie, nu mai prescriu reţete compensate şi gratuite, întrucât nu au contractul-cadru de acordare a asistenţei medicale.