Lumânărica (Verbascum phlomoides) are acţiune în bolile căilor respiratorii: inflamaţii acute bronşice, laringite acute, traheite, guturai, astm şi chiar în tuberculoză. Florile de lumânărică, asociate cu flori de nalbă, de tei şi frunze de podbal şi de pătlagină, uşurează expectoraţia şi calmează tusea. Amestecate cu frunze de podbal şi rădăcină de nalbă, dau un ceai foarte bun în tratarea răguşelii. Din acest ceai se ia, din oră în oră, câte o lingură. Datorită însuşirilor emoliente, mai pot fi utilizate în inflamaţiile stomacului (gastroenterită, ulcer aton) şi intestinului, precum şi în bolile aparatului urinar. Extern, decoctul din flori sau cataplasmele din frunze fierte în lapte dau rezultate excelente în tratarea durerilor reumatismale (se pot aplica şi frunze strivite), precum şi în hemoroizi, abcese, panariţiu, furunculoză, arsuri şi degerături. Infuzia de lumânărică se face din 2 linguriţe de flori la o cană cu apă. Ceaiul se strecoară prin pânză deasă şi fină pentru a se reţine perişorii care pot da iritaţii faringiene. Se beau 2 ceaiuri pe zi, de preferinţă călduţe şi îndulcite cu miere. Se mai poate folosi şi tinctura obţinută prin macerarea timp de 15 zile a o parte flori uscate şi 5 părţi alcool, luându-se câte o jumătate de linguriţă, de 3 ori pe zi.