Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor a încheiat în total 790 de contracte cu furnizorii de servicii medicale, pentru anul 2006, mai multe cu 12 decât anul trecut, ceea ce înseamnă şanse mai mari pentru populaţie de a găsi tarife mai mici pentru diferite servicii medicale. Dacă numărul total de furnizori aflaţi în relaţii contractuale cu CAS Bihor a crescut în 2006, totuşi, anumite segmente medicale au înregistrat un regres. Aşa este, spre exemplu, asistenţa medicală primară, numărul medicilor de familie care au încheiat contracte în acest an cu CAS Bihor fiind mai mic cu cinci, în timp ce asociaţiile care oferă îngrijiri medicale la domiciliu sunt mai puţine cu două. Este mai mare, în schimb, numărul cabinetelor stomatologice aflate în relaţii contractuale cu CAS Bihor, care a crescut de la 170 în 2005, la 191 în 2006, şi al societăţilor farmaceutice, care s-a majorat de la 114 la 125. Luând în calcul şi punctele farmaceutice ale fiecărei societăţi, numărul unităţilor aflate în relaţii contractuale cu CAS Biihor în acest an este 156. Societăţile care asigură dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau fiziologice sunt, la rândul lor, mai multe cu trei. Numărul spitalelor şi al centrelor medico-sociale care au încheiat contracte cu CAS Bihor este acelaşi ca şi anul trecut. Toate cele 16 spitale, respectiv cinci unităţi medico-sociale se află în relaţii contractuale cu CAS Bihor şi în 2006. Vor mai putea încheia contracte cu CAS Bihor doar farmaciile nou înfiinţate şi medicii de familie care îşi ocupă posturile în urma admiterii la concursurile organizate pe parcursul acestui an de Direcţia de Sănătate Publică Bihor.