Calităţile de sedativ ale melisei sunt datorate, în principal, componentelor din uleiul volatil. Melisa este cunoscută încă din antichitatea greacă şi romană, iar medicii arabi din Evul Mediu au introdus-o în practica terapeutică apreciindu-i virtuţile de "reconfortare a inimii şi combatere a palpitaţiilor nocturne" (Serapion), "de întărire a gândurilor importante şi alungare a aburilor melancoliei" (Avicenna). Felul în care acţionează melisa este asemănător cu al medicamentelor de tip diazepam şi rudotel, dar este lipsit de efectele secundare ale acestora. Frunzele de melisă se recomandă, în principal, contra tulburărilor nervoase, cum sunt insomnia, isteria, melancolia, astenia, greutăţile de concentrare, scăderea memoriei, emotivitate. S-a dovedit că are efecte bune şi în caz de convulsii şi epilepsie. Frunzele de melisă au şi efecte antimicrobiene şi antivirale, în special asupra virusului hepatic şi a virusului gripal A2. Mai mult, unele componente ale sale îi imprimă un potenţial citostatic. Mai are proprietăţi de echilibrare hormonală în dereglări ale hipofizei şi tiroidei.