Împuternicit de prefectul Dumitru Țiplea să asigure coordonarea integrată a unităților sanitare la nivel județean, dr. Gheorghe Carp a anunțat duminică, 22 martie, că tratarea cazurilor de pacienți infectați cu Covid-19 din Bihor se va efectua la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” din Oradea.

Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea a intrat în prima linie de luptă împotriva Covid-19, având toate specialitățile necesare pentru tratarea persoanelor infectate care prezintă patologii asociate de natură medicală sau chirurgicală. Unitatea sanitară a trecut printr-un amplu proces de reorganizare pentru a gestiona eficient noul rol.

Astfel, pentru a nu periclita pacienții din cadrul Centrului de Oncologie, investigațiile tomografice computerizate (CT) pentru pacienții cu Covid-19 se vor face pe CT-ul situat la parterul Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, cedat spre folosință de către Centrul de sănătate și imagistică medicală „Maria”.

Centrul de Oncologie a fost izolat, iar în fața acestuia ISU Crișana a montat un cort pentru triajul vizitatorilor, care sunt rugați să evite vizitele, deoarece pot pune în pericol pacienții prin expunere la infecția cu Covid-19. Secțiile de pediatrie au fost repartizate, în funcție de grupe de vârstă a pacienților, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (copii peste 1 an) și la Maternitatea Oradea (copii sub 1 an). Urgențele stomatologice din cadrul Spitalului Municipal se vor reloca cel mai probabil în clădirea policlinicii de pe strada Louis Pasteur.

Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Clinic Municipal se va închide și toate urgențele se vor direcționa către Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.

În vederea identificării rapide a persoanelor care prezintă febră, la UPU s-a montat în cursul zilei de ieri, 23 martie, un aparat de măsurare a temperaturii corporale. Astfel, pacienții cu febră peste 37 de grade vor fi triați mai eficient, în vederea diagnosticării simptomelor.

Doctorul Carp a mai precizat că la nivel județean, din cele 75 de paturi de terapie intensivă din dotarea Spitalului Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea și Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, 60 de paturi sunt complet dotate cu posibilități de ventilație mecanică. De asemenea, au fost comandate încă 10 aparate de ventilație care vor sosi eșalonat, din aprilie, până la începutul lunii mai.