Un oţet aromatic foarte plăcut, cu valenţe terapeutice, poate fi pregătit din oţet alimentar obişnuit (oţet din vin sau oţet de mere cu miere), în care se adaugă petale de trandafir de dulceaţă.

Se folosesc petalele întregi sau doar partea albă rămasă de la prepararea dulceţurilor. Petalele întregi se mărunţesc şi se introduc într-o sticlă de jumătate de litru, până se umple pe trei sferturi. Deasupra, se toarnă oţet până se umple sticla, se închide ermetic şi se lasă la macerat, la temperatura camerei, 14-21 de zile. La expirarea termenului, lichidul se scurge, petalele sunt stoarse în tifon şi aruncate, iar oţetul aromatic se filtrează şi se păstrează în sticle de culoare închisă. Preparatul se utilizează vara, pentru calmarea arsurilor solare uşoare, împiedică exfolierea pielii expuse la soare şi combate febra care însoţeşte insolaţiile. Dacă a fost pregătit cu oţet de vin concentrat, se utilizează doar îndoit cu apă pentru tenurile sensibile şi se amestecă înainte de folosire cu o lingură de miere, care întăreşte efectul oţetului şi protejează pielea. Iarna, poate fi folosit la frecţii, în cazurile unei răceli puternice sau gripă. Scade febra şi are efect răcoritor plăcut. Deşi se păstrează la rece, oţetul se foloseşte doar la temperatura camerei.