Personalul sanitar este cam... deficitar
Din cele 2161 de posturi cuprinse în organigrama Spitalului Clinic Judeţean Oradea doar 1658 sunt ocupate, fapt ce duce la un deficit destul de mare de personal. Potrivit conducerii unităţii sanitare, gradul cel mai mare de neocupare se înregistrează în rândul asistentelor, infirmierelor şi al brancardierilor.
Sunt şi specializări unde lipsesc medici, un exemplu fiind cel al oftalmologilor. Situaţia pare să fie tot mai dramatică, deoarece tot mai multe cadre medicale preferă să îşi facă meseria în afara ţării sau să intre în concedii fără plată. "Avem cadre medicale care şi-au depus demisia, însă sunt şi persoane care ne-au cerut concedii fără plată. Nu putem acorda aşa ceva, în condiţiile în care noi avem nevoie de personal", a precizat dr. Călin Hozan, directorul medical al spitalului. Pe de-o parte, decizia celor care aleg să plece pare a fi una justificată, în condiţiile în care unitatea sanitară înregistrează datorii chiar şi către propriii angajaţi, restanţele fiind de aproximativ 3,5 milioane lei. În perioada următoare va urma o reorganizare a secţiilor prin relocarea în cadrul Spitalului judeţean a unor paturi de la Spitalul de Neuropsihiatrie, a ambulatoriului Staţionarului II precum şi a Secţiilor de Oftalmologie şi ORL.
De asemenea, de la mijlocul lunii august, conducerea spitalului doreşte ca pacienţii internaţi să fie vizitaţi de maxim două persoane odată, care vor primi halate şi botoşei gratis.
Nu în ultimul rând, accesul în secţii se va face doar pe bază de cartelă. Noul orar de vizită va fi în intervalul 08.00-10.00, iar după-amiaza, între orele 14.00-19.00.
De acord cred ca este toata lumea cu programul de vizita. Dar pe o sectie de chirurgie sau neurologie unde bolnavul necesita o plosca sa fie persoane care sa se ocupe asta, fara a astepta cu buzunarul intins. De cele mia multe ori plosca ti-o pune infirmniera ( daca reuseste sa o gaseasca pe undeva un alt pacient din salon) sau tavita renala deca vomiti. In toate tratatele de nursing "asistentele" citesc si invata despre nevoile fundamentale dar in practica infirmiera aplica 50% din ele. Cum se procedeaza deci cu bolnavii care nu se pot mobiliza????????