Precizări privind prescrierea şi eliberarea medicamentelor
Biroul de presă al Casei de Asigurări de Sănătate a dat, recent, publicităţii câteva aspecte legate de prescrierea şi eliberarea medicamentelor, potrivit recentelor reglementări legale care vor intra în vigoare din 1 august a.c.
În ceea ce priveşte sublista A, pentru tratamentul în bolile cronice (compensatele de 90 la sută), medicii pot prescrie lunar o singură reţetă cu maximum patru medicamente. În ciuda unui comunicat transmis de autorităţile din Sănătate în urmă cu ceva vreme, prin care se anunţa eliminarea limitei de valori pe reţete, iată că referitor la sublista B (compensatele de 50 la sută) medicii au dreptul să prescrie o singură reţetă lunar, cu maximum trei medicamente, dar la valoarea totală (calculată la preţul de vânzare cu amănuntul) de maximum 3 milioane de lei. Există însă şi excepţii de la această regulă: anumite medicamente indicate prin simbolul "diez" în listă. "Dar dacă medicii vor depăşi valoarea de trei milioane pe o prescripţie medicală, potrivit aceloraşi reglementări legale, nu vor fi sancţionaţi, aşa cum stipula vechea legislaţie, deoarece articolul în cauză a fost abrogat. Diferenţa urmează însă să fie plătită de către asigurat", ne-a precizat Oana Giurcă, purtătorul de cuvânt al CAS Bihor.
Referitor la medicamentele de pe sublista C (compensate 100%), se poate prescrie lunar pe fiecare cod de boală o reţetă cu maximum trei produse.
Potrivit noilor reglementări, CAS suportă în continuare contravaloarea medicamentelor cu preţul cel mai mic corespunzătoare fiecărei denumiri comune internaţionale (DCI) cuprinse în sublistele A, B şi C, pentru aceeaşi concentraţie şi formă farmaceutică, în cazul persoanelor prevăzute în legile speciale. Farmaciştii au obligaţia să informeze pacienţii asupra preţurilor la medicamentele incluse la aceeaşi denumire comună internaţională prescrisă.
Dacă medicii nu vor fi sancţionaţi pentru depăşirea limitei de valoare pe reţetă, în schimb nu vor avea voie să elibereze unui asigurat mai mult de o prescripţie din aceeaşi sublistă, pentru o singură boală cronică. Medicilor care nu vor respecta această prevedere li se vor diminua veniturile realizate ca urmare a contractului încheiat cu CAS, urmând ca sumele să fie folosite pentru reîntregirea fondurilor aferente domeniilor de asistenţă medicală în care funcţionează furnizorul respectiv.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.