Primele scrisori medicale sosesc în această săptămână
Deşi a trecut prima decadă din această lună, niciun bihorean nu a primit până acum scrisorile medicale şi taloanele promise de Ministerul Sănătăţii Publice în cadrul programului de evaluare a sănătăţii populaţiei.
Plicurile au fost expediate
Deşi reprezentanţi ai sistemului sanitar susţin că scrisorile adresate populaţiei născute în luna iulie au fost deja expediate de către Ministerul Sănătăţii Publice, niciun bihorean nu şi-a găsit în cutia poştală plicul cu scrisoarea însoţită de cele două taloane. Ministrul Sănătăţii Publice promitea, în urmă cu câteva săptămâni, că acestea vor fi expediate la începutul lunii în curs, urmând ca primii cetăţeni care vor fi incluşi în program să fie cei născuţi în luna iulie. Scrisoarea medicală oferă date generale despre program, precum şi paşii pe care îi are de urmat şi este însoţită de două taloane pe care le va prezenta unul medicului de familie (inscripţionat "medic"), iar celălalt (inscripţionat "laborator de analize") laboratorului de analize unde va fi examinat, dacă acest lucru se va impune. Scrisoarea medicală precizează, în afara datelor generale referitoare la programul de evaluare a sănătăţii, şi câteva sfaturi în vederea efectuării analizelor: să nu mănânce dimineaţa înainte de recoltarea probelor de laborator, să nu fi avut în ultima lună gripă răceală sau afecţiuni febrile şi să nu consume la ultima masă din ziua precedentă dulciuri şi alimente grase. Beneficiarii acestui program sunt atât persoanele asigurate, cât şi cei care nu au contribuit la fondul asigurărilor sociale de sănătate, dar nu şi pacienţii care au făcut investigaţiile în ultimele 30 de zile şi cei cronici care şi-au făcut analize medicale în ultimele 90 de zile. Consultaţia la medicul de familie este gratuită, iar analizele, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, în cuantum de 50 lei, iar ceea ce depăşeşte această sumă trebuie plătit de cetăţean. Persoanele depistate de medicul de familie cu afecţiuni sau suspiciuni de anumite boli vor fi îndrumate spre laboratoare, eventual consult de specialitate, medicul de familie fiind cel care decide ce investigaţii trebuie efectuate, pachetul de analize fiind diferenţiat pe categorii de vârstă.
Ce analize se efectuează?
În program sunt incluse în total nouă analize medicale: hemoleucograma completă, creatinina serică, glicemia, sideremia, sumarul de urină, colesterolul seric total, HDL colesterolul, trigliceridele, transaminaza glutamică piruvică (GPT). Hemoleucograma este utilă în depistarea unor afecţiuni ca: anemii, leucemii, infecţii, parazitoze, alergii. Dozarea creatininei serice poate indica distrofii musculare, hipo sau hipertiroidism, afecţiuni musculare. Valoarea glicemiei poate scădea în: inaniţie, înfometare (în diete exagerate), eforturi fizice mari sau creşte la consum mare de dulciuri, traumatism fizic sau psihic, după unele medicamente, boli ale glandelor endocrine, diabet zaharat. Sideremia, care reprezintă concentraţia procentuală de fier din plasmă, poate avea valori sub sau peste limitele normale în hepatita acută virală, carenţă de fier, tumori maligne etc. Examenul sumar de urină poate evidenţia probleme la rinichi. Colesterolul seric total dacă se acumulează în organism duce la hipercolesterolemie şi favorizează apariţia bolilor coronariene şi cardiace. HDL este o lipoproteină denumită şi colesterol bun şi ajută la eliminarea colesterolului rău din sânge, având rol protectiv împotriva afecţiunilor cardiace. Valorile anormale ale trigliceridelor trădează abetalipoproteinemie, diabet zaharat, afecţiuni renale, alcoolism, hepatită acută. GPT este o enzimă specifică hepatică, ale cărei valori crescute pot indica hepatite, şoc hipovolemic. Exudatul faringian poate scoate la iveală infecţii bacteriene, fungice sau virale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.