Un bihorean ajuns la vârsta pensiei, fost funcţionar public, a reclamat recent, printr-o scrisoare expediată recent redacţiei "Crişana", nereguli din sistemul sanitar, acuzând Casa de Asigurări de Sănătate de faptul că nu ar respecta integral criteriile de alocare a plafoanelor la farmacii. Situaţia, care are drept efect neglijarea farmaciilor din mediul rural, este, în opinia autorului scrisorii, care a ţinut să rămână sub semnul anonimatului, în detrimentul bolnavilor de la sate, nevoiţi să se deplaseze în Oradea pentru a-şi procura medicamentele. Autorul scrisorii suspectează faptul că personalul sau conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Bihor ar fi fost şantajat de către reprezentanţi ai farmaciilor mari sau ai lanţurilor de farmacii, pentru ca acestea să obţină plafoane substanţiale. Autorul scrisorii susţine că anumite prevederi legale nu ar fi convenit marilor farmacii, cum este algoritmul de calculare a plafoanelor, care nu ar fi fost aplicate constant de CAS Bihor, din cauza "unor presiuni sau acte de şantaj" la care acesta crede că a fost supus personalul acestei instituţii. "De ce trebuie să fiu obligat să mă duc la Oradea, spre exemplu, să-mi ridic medicamentele, când există farmacie în relaţie contractuală cu CAS în localitatea în care locuiesc (dar care evident nu are fonduri, în timp ce marile farmacii de la oraş nu pot să şi le epuizeze)? Trebuie să mă deplasez la Oradea doar pentru că marile farmacii din oraş nu concep să li se diminueze plafoanele în defavoarea farmaciilor mici de la ţară?", se întreabă autorul scrisorii. Acesta doreşte să ştie şi cine are de câştigat, dacă se închid farmaciile mici şi cele de la ţară. "Unii îşi permit să-şi bată joc efectiv pe banii noştri, de noi şi se încalcă grav regulile economiei de piaţă (concurenţă neloială), forţând bolnavii de la ţară să-şi ridice medicamentele de la oraş", a mai afirmat acesta. Purtătorul de cuvânt al CAS Bihor, Oana Giurcă, susţine, în schimb, că alocarea de plafoane unităţilor farmaceutice a fost efectuată conform normelor metodologice ale contractului cadru, 80 la sută din suma totală acordându-se în funcţie de consumul mediu zilnic din semestrul al II-lea al anului trecut, iar 20 la sută, în raport cu numărul de angajaţi şi programul de lucru. Farmaciile proaspăt înfiinţate beneficiază de plafoane mai mici, întrucât la baza de calcul a acestora se ţine seama de cel mai mic consum mediu zilnic. Reprezentantul CAS Bihor a mai afirmat că, în virtutea transparenţei privind alocarea de plafoane farmaciilor, vor fi afişate pe site-ul acestei instituţii www.casbh.rdsor.ro valorile contractate de farmacii şi punctajele obţinute de acestea în calcularea plafoanelor. "Suma care a revenit farmaciilor a fost mai mică şi pentru că a fost împărţită la mai multe unităţi, numărul celor care au încheiat contracte cu CAS Bihor la începutul acestui an crescând de la 156 la 174", a mai spus Oana Giurcă, adăugând că nici personalul, nici conducerea acestei instituţii nu au fost supuşi unor acte de şantaj de către farmacişti, în scopul obţinerii unor plafoane mai mari.