Schimb de experienţă cu participare internaţională - Congres de cardiologie intervențională la Oradea
La Oradea a avut loc, în perioada 14 -15 noiembrie, cea de-a doua ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, congres cu participare națională și internațională în sfera cardiologiei intervenționale și al cateterismului cardiac.
Manifestarea științifică, desfășurată sub motto-ul „hands-on, interactiv și prietenos”, a reunit zeci de medici cardiologi intervenționiști din România și din alte țări europene, pasionați de schimbul de experiență și de perfecționarea tehnicilor moderne de recanalizare a arterelor coronare cronice ocluzionate (CTO PCI). La evenimentul de deschidere participanții au fost întâmpinați cu mesaje de bun venit din partea dr. Gheorghe Carp, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, dr. Virgil Popa, medic coordonator al Laboratorului de angiografie, cateterism cardiac și cardiologie intervențională, dr. Mihnea-Traian Nichita-Brendea și dr. Mircea Ioachim Popescu. În cadrul discursului său, dr. Gheorghe Carp a subliniat activitatea laboratorului de cateterism cardiac din cadrul spitalului, evidențiind colaborarea strânsă cu Spitalul Universitar din Debreţin, colaborare care a contribuit semnificativ la dezvoltarea rapidă și performanța echipei medicale din Oradea. La deschiderea evenimentului a participat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, care i-a felicitat pe organizatori pentru inițiativă și i-a asigurat de sprijinul și susținerea pe termen lung din partea Primăriei. De asemenea, subprefectul Emilian Pavel a subliniat importanța investiției în formarea continuă a specialiștilor, evidențiind faptul că fără pregătirea adecvată a acestora, intervențiile de cateterism cardiac nu ar fi posibile. Pe parcursul celor două zile, participanții au avut ocazia să ia parte la transmisii live de cazuri complexe din laboratoarele de cateterism din România și Ungaria, unde echipe mixte de operatori au prezentat în timp real strategii, tehnici și soluții pentru abordarea celor mai dificile cazuri. În plus, programul științific a inclus prezentări tematice, sesiuni de tip „My Most Challenging CTO Case”, ateliere practice hands-on, dar și dezbateri interactive între operatori, moderatori și public, încurajând dialogul interdisciplinar și învățarea prin schimb de experiență. Adițional, în data de 13 noiembrie a avut loc un pre-curs desfășurat simultan atât la Oradea, cât și la Debreţin. La Oradea, focusul a fost pe managementul complicațiilor comune, dar și rare în procedurile coronariene. Acesta a întrunit 60 de participanți și a fost coordonat de către dr. Eric Eeckhout (Elveția), dr. Lucian Câlmâc (București) și dr. Iulian Matei (Iași). În paralel, s-a desfășurat pre-cursul din Debreţin, care a avut ca tematică tehnicile de modificare a plăcii de calciu intracoronariene și imagistica intracoronariană. Acesta a fost coordonat de către dr. Tibor Szük, dr. Tamás Baranyai, dr. Judit Barta și dr. András Katona. De asemenea, în cadrul programului s-a desfășurat și un curs medical adresat cardiologilor clinicieni, susținut de către Dr. Mircea Ioachim Popescu. Evenimentul a fost coordonat de o echipă comună de experți recunoscuți în domeniu, din Oradea și Debreţin: din partea României - dr. Virgil Popa și dr. Mihnea-Traian Nichita-Brendea, iar din partea Ungariei: dr. Tibor Szük, dr. Ferenc Györi, dr. Imre Ungi și dr. Zoltán Ruzsa. Aceștia au condus sesiunile teoretice și practice, oferind participanților ocazia de a observa în detaliu metodele actuale de recanalizare, noile generații de ghiduri și microcatetere, precum și principiile care ghidează deciziile clinice în cazurile cu ocluzii coronariene cronice.
Evenimentul a fost organizat de către Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, Universitatea din Debreţin și Colegiul Medicilor Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.