În ultimii ani, se constată faptul că segmentul medical cel mai mare consumator de resurse este asistenţa spitalicească, pentru care se alocă anual peste 60% din valoarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, se arată în expunerea de motive pentru schimbarea Legii spitalelor nr. 270/2003, propusă atenţiei Parlamentului de către actualii guvernanţi. Reţele de spitale şi consorţii Activitatea practică evidenţiază faptul că actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea spitalelor, în principal de Legea spitalelor nr. 270/2003, se caracterizează prin lacune legislative generatoare de disfuncţii majore (fapt probat şi de numeroasele modificări ce au fost aduse acestei legi în cei doi ani de la apariţie), constituind unul din motivele frecventelor neajunsuri apărute şi perpetuate la nivelul spitalelor. Nevoia de operaţionalizare, de responsabilizare a managerilor din sectorul spitalicesc în îndeplinirea atribuţiilor funcţionale şi de centrare a acestora exclusiv pe conducerea unităţilor sanitare, cu evitarea conflictului de interese, impune unele modificări şi completări la actuala Lege a spitalelor. Totodată, se impune conferirea unor atribuţii legale Ministerului Sănătăţii în coordonarea, evaluarea şi adoptarea de măsuri operative pentru eficientizarea şi creşterea calităţii serviciilor medicale, precum şi pentru crearea cadrului legal pentru constituirea de reţele de spitale şi reorganizarea spitalelor existente în consorţii de unităţi sanitare. Obţinerea unor standarde superioare de calitate în asigurarea asistenţei medicale a populaţiei şi repartizarea echitabilă a resurselor, în raport de adresabilitate, sunt condiţionate de demararea propriu-zisă a procesului de acreditare a spitalelor. În acest scop, modificarea legislativă propusă prevede ca, în termen de maximum 5 ani, toate spitalele finanţate din fonduri publice să fie obligate să intre în procesul de acreditare, acţiune strict necesară pentru obţinerea finanţării de la Fondul naţional unic de asigurări de sănătate. "Nu renunţ la practica medicală" Paradoxul paradoxurilor, în opinia prof. univ. dr. Aurel Babeş, directorul general al Spitalului Clinic, este faptul că proiectul trimis spre dezbatere prevede ca nici un cadru medical universitar să nu poată accede la conducerea unei unităţi din sistemul sanitar. Dacă legea se va aproba în această formulă, preferinţa celor mai mulţi dintre medicii aflaţi la conducerea spitalelor este aceea de a nu renunţa la activitatea de practician. "Dacă aş fi pus să aleg între manager al Spitalului Clinic Judeţean, profesor universitar şi clinician, aş alege, firesc, să-mi continuu activitatea de clinician, conformă cu titlul şi pregătirea profesională, respectiv de profesor universitar". Dr. Liana Antal, directoare a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie Oradea, ne-a precizat ferm că nu va renunţa sub nici o formă la profesarea activităţii de medic, până la pensie, nici la cea de cadru didactic. "Manageriatul este sau nu este, dar, indiferent de motivaţii şi de condiţii, nu voi renunţa la activitatea de medic". Aceeaşi poziţie a fost declarată şi de directoarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Oradea, dr. Sonia Drăghici, care este de părere că nici un medic "cu scaun la cap" nu ar renunţa la profesia de medic în favoarea celei de manager. "De altfel, conducerea spitalelor de către manageri de profesie este prematură în România, la momentul actual. Pentru ca un astfel de sistem să funcţioneze şi să dea rezultate bune, ar fi necesară, alături de studierea managementului în facultate, şi o specializare postuniversitară, iar pentru aceasta ar trebuie să treacă minimum cinci, şase ani", a conchis dr. Sonia Drăghici. Medicii, revoltaţi de schimbarea consiliilor de administraţie Cât priveşte schimbarea componenţei Consiliilor de administraţie ale spitalelor, din care lipsesc cu desăvârşire cadrele medicale, este o mare prostie, zice un medic primar care a dorit să rămână anonim, şi argumentează: cum să evalueze un inginer, arhitect, profesor sau muncitor necesarul de medicamente, de achiziţii materiale sanitare, dar şi de alimente, în funcţie de afecţiunile pacienţilor? Sigur, fiecare articol din vechea lege a spitalelor supusă schimbării ar putea constitui un motiv de dezbatere publică, atâta vreme cât asiguratul nu beneficiază de asistenţă medicală decentă la care ar avea dreptul conform legislaţiei sanitare în vigoare şi, mai ales, după plata lunară a asigurării de sănătate. Atâta vreme cât pe guvernanţii noştri îi interesează doar ce fac colegii din opoziţie, nu necazurile populaţiei, starea ei de sănătate, nu ne miră că unităţile sanitare sunt veşnic în criză financiară, subfinanţate, iar datoriile se adună pe zi ce trece... Să schimbăm oricum, dar să schimbăm, fie şi de dragul schimbării, chiar dacă nu ajută nimănui, nu-i aşa?