De cele mai multe ori oamenii nu acordă o atenţie deosebită culorii alimentelor. Puţini sunt cei care s-au întrebat de ce un morcov este portocaliu, tomatele sunt roşii sau mazărea - verde. În schimb, oamenii de ştiinţă au descoperit că pigmenţii care colorează fructele şi legumele au efecte benefice asupra întregului organism. Aceşti pigmenţi, denumiţi fitonutrienţi, conţin multe substanţe, până acum necunoscute, care joacă roluri importante în menţinerea bunei funcţionări a corpului. Elementul cel mai curios este acela că, în funcţie de culoarea lor, acţionează în mod diferit. Acordând un pic de atenţie amestecului de culori pe care îl puneţi în farfurie, puteţi contribui la îmbunătăţirea tonusului şi a stării de sănătate. Roşul. Toate legumele şi fructele ce au culoarea roşie au acţiuni protectoare asupra inimii, stimulează memoria şi protejează aparatul urinar. Vorbim aici despre roşii, ardei, cireşe, căpşuni, pepene, coacăze şi zmeură. Spre exemplu, roşiile, atunci când ajung la maturitate, conţin licopen, o proteină antioxidantă care menţine celulele sănătoase şi previne anumite forme de tumori, reduc inflamaţiile vasculare şi protejează inima. Galbenul şi portocaliul. Toate legumele şi fructele care au această culoare, precum caisele, piersicile, morcovii, ardeii graşi, porumbul, pepenele, ananasul, portocalele, dovleacul, mango, kiwi galben, papaia, lămâia, perele sau gutuile, au un efect benefic asupra ochilor, inimii şi în general asupra întregului sistem imunitar, graţie prezenţei vitaminei C şi al unui fitonutrient care este un precursor al vitaminei A. De asemenea, acestea acţionează împotriva celulitei, îmbunătăţesc digestia, menţin pielea compactă şi previn răceala. Verdele. Acţiunea protectoare a salatei, a dovleceilor, a sparanghelului, mazărei, busuiocului, merelor verzi, broccoli, spanacului şi a verzei se manifestă la nivelul oaselor, dinţilor şi ochilor. În plus, ajută la reducerea stresului şi oboselii şi la prevenirea numeroaselor forme de tumori. Albul. Acestei categorii îi aparţin ceapa, usturoiul, păstârnacul, conopida, guliile sau ciupercile. Substanţele conţinute de aceste fructe sau legume favorizează o corectă asimilare a grăsimilor conţinute în alimente şi ajută la combaterea colesterolului, reglând presiunea sângelui. Movul. Vinetele, smochinele, strugurii, prunele, murele conţin substanţe care previn îmbătrânirea pielii, pierderea memoriei şi au o acţiune preventivă faţă de anumite tumori. Totodată, legumele şi fructele de culoare mov purifică epiderma şi curăţă intestinele.
O salată mixtă, cu multă verdeaţă, nu este doar un regal pentru ochi, dar şi un izvor de sănătate pentru corp şi minte. O indicaţie de care trebuie să ţineţi cont este aceea că, dacă legumele le puteţi combina cu orice fel de mâncare, nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul fructelor. Acestea trebuie consumate separat, ca o masă în sine, deoarece în combinaţie cu alte produse alimentare tind să fermenteze, afectând astfel digestia şi pierzându-şi toate proprietăţile.