Conform ultimului ordin al ministrului Sănătăţii, toate spitalele din România sunt obligate să externalizeze serviciile aferente preparării hranei pentru bolnavii internaţi. "Noi suntem pregătiţi în acest sens, dispunem de studiile de fezabilitate, iar firma care va câştiga licitaţia va aduce hrana în spaţiile bucătăriei de la Staţionarul II, situată departe de spaţiile de internare şi tratament al bolnavilor", opinează prof. univ. dr. Aurel Babeş, directorul general al unităţii. De aici, hrana va fi porţionată în caserole de plastic, igienice, fiind apoi transportate cu o maşină, respectându-se, cu stricteţe, orele de servire a mesei şi calitatea hranei. Personalul existent acum la bucătăria Spitalului va fi preluat de firma câştigătoare, astfel încât nimeni să nu-şi piardă locul de muncă. În altă ordine de idei, menţionăm că licitaţia pentru achiziţionarea unei centrale termice noi este în plină desfăşurare la Spitalul Clinic Judeţean, firmele participante fiind din Austria, Turcia şi România. Mai mult ca sigur, va fi aleasă societatea care poate să asigure pretenţiile unităţii în condiţiile unui preţ mai mic.