Mai multe farmacii din judeţ, în special cele din mediul rural, au ajuns la mijloculul trimestrului în imposibilitatea de a mai elibera în regim gratuit sau compensat anumite medicamente, o parte dintre ele destinate afecţiunilor cronice. Farmaciştii spun că situaţia durează de câteva luni şi asta pentru că au acumulat datorii către furnizorii de medicamente.

Din cele aproximativ 220 de farmacii, 80 funcţionează în mediul rural, cu puncte de lucru la ţară. Cele mai multe trăiesc din eliberarea medicamentelor în regim compensat sau gratuit, sistem subfinanţat în condiţiile actuale. Din acest motiv, Eugenia Hamza, preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Bihor, spune că unităţile de la sate sunt cele mai afectate, o parte dintre acestea ajungând în ultimele luni în pragul falimentului. Facturile restante către furnizori şi întârzierile în decontarea reţetelor compensate şi gratuite sunt principalele cauze ale blocajului financiar în care se află majoritatea farmaciilor. "Este cea mai grea situaţie financiară din ultimii ani, iar la noi s-a întins coarda la maxim", spune şefa farmaciştilor. Până în prezent, în Bihor, aproape 10 farmacii şi-au pus lacătul pe porţi, câte una din Oradea, Salonta, Ceica, restul reprezentând puncte farmaceutice închise în mediul rural. Cei mai mulţi patroni nu pot face faţă cheltuielilor curente pentru întreţinerea unităţilor, dar nici datoriilor către furnizori. "Situaţia este aşa din cauza hotărârii de guvern prin care s-a decis ca farmaciile să-şi recupereze banii pentru reţetele gratuite şi compensate onorate după 120 de zile, şi nu 90, aşa cum se stabilise iniţial", a mai adăugat Hamza. Mai rău este că farmaciştii bihoreni se plâng că nu mai reuşesc să facă faţă furnizorilor şi distribuitorilor, care le cer banii pentru medicamente, deşi aceştia nu au fonduri suficiente. "Un şef de farmacie are de plătit lunar salarii, medicamente, utilităţi şi multe altele, dar dacă nu are bani suficienţi nu se poate descurca. Nu e de mirare că farmaciile încep să se închidă", a adăugat farmacista.