Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice, sărbătorită în fiecare an în data de 18 noiembrie, a fost marcată ieri şi la Oradea, prin organizarea unui simpozion intitulat "Să ne facem bine fără antibiotice".

La iniţiativa Comisiei Europene, toate statele membre au hotărât celebrarea, pe 18 noiembrie, începând cu anul 2008, a Zilei Europene a Informării privind Antibioticele. Pentru a marca această zi, ieri, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a organizat, în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, un simpozion la care au participat zeci de medici şi farmacişti bihoreni, dar şi invitaţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca. Printre lucrările prezentate s-au numărat: „Rezistenţa la antibiotice", „Tratamentul infecţiilor respiratorii fără antibiotice", „Interacţiuni medicamentoase ale antibioticelor: zece dintre cele mai importante interacţiuni medicamentoase în asistenţa medicală de urgenţă", „Chimioterapia antiinfecţioasă. Efecte adverse ale terapiei cu antibiotice", „Rolul antioxidanţilor vegetali în terapia modernă" etc. Specialiştii au ţinut să facă apel la un consum raţional de antibiotice, dar şi să scoată în evidenţă efectele negative ale abuzului de asemenea medicamente. Rezistenţa la antibiotice este una din cele mai importante probleme de sănătate publică din lume. Aceste lucru se întâmplă când bacteriile reuşesc să determine reducerea sau eliminarea eficienţei medicamentelor antimicrobiene. Supradozarea sau administrarea greşită a antibioticelor pot determina apariţia unor bacterii rezistente. Astfel, la o viitoare îmbolnăvire, medicamentele s-ar putea să nu mai aibă efect. Pentru a evita complicaţiile neplăcute, nu folosiţi antibiotice fără prescripţia medicului şi nu le utilizaţi din proprie iniţiativă pentru răceală sau gripă.