Anghinarea elimină substanţele toxice din ficat şi rinichi
*Originară din sudul Spaniei, anghinarea (Cynara scolymus) a fost introdusă în terapeutică încă din secolul al 16-lea, însă abia în anul 1931 s-a stabilit acţiunea coleretică a acestei plante.
În scopuri terapeutice, de la anghinare se folosesc doar frunzele şi rădăcinile. Din punct de vedere terapeutic, frunzele de anghinare se caracaterizează prin efecte sigure asupra bolilor de ficat şi rinichi, având proprietatea de a mări secreţia biliară şi diureza, reglând în acelaşi timp procesul de formare a colesterolului. În paralel cu acest efect, ceaiul de anghinare are şi însuşirea de a diminua zahărul din sânge, dând bune rezultate în unele forme de diabet. Acţiunea antidiabetică s-ar datora unei oxidaze. Ca diuretic, ceaiul de anghinare se recomandă în nefritele acute şi cronice, deoarece măreşte volumul de urină şi favorizează, în acelaşi timp, eliminarea ureei şi a substanţelor toxice ce se formează la nivelul ficatului şi rinichilor. Datorită eliminării de toxine, se observă efecte favorabile în tratamentul urticariilor şi a diferitelor forme de prurit (mîncărime). Bune rezultate dă ceaiul de anghinare şi în bolile tubului digestiv manifestate prin constipaţie, vărsături, enterite, fermentaţii intestinale, colite, hemoroizi şi lipsa poftei de mâncare. Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant în unele afecţiuni ale inimii, care se manifestă prin hipertensiune, ateroscleroză şi angină pectorală. Cercetările mai noi atribuie anghinarei proprietăţi antimicrobiene. Pentru prepararea ceaiului de anghinare se pune într-un vas o lingură de frunze mărunţite, care se opăresc în 500 g apă clocotită. După răcire, se strecoară lichidul şi se îndulceşte cu miere de albine. O parte din ceai se bea dimineaţa, pe stomacul gol, după care bolnavul va sta culcat o jumătate de oră pe partea dreaptă. Restul cantităţii de ceai se va bea în cursul zilei, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. Este bine ca tratamentul cu anghinare să se facă progresiv, începînd cu doze mici, în primele zile, care apoi să crească treptat. Tratamentul va dura 20-30 zile, urmat de o lună pauză, după care se va relua.


Amestecuri de plante şi miere împotriva afecţiunilor renale
*Fitoterapia recomandă mierea adăugată în infuzii şi decocturi de plante folosite în cazul afecţiunilor renale.
O influenţă favorabilă are mierea cu infuzie de măceş, de coada şoricelului, de mătase de porumb şi alte plante. În cazul afecţiunilor renale este indicată mierea amestecată cu castane comestibile. Tot pentru combaterea afecţiunilor renale, se pun în termos 3 linguri de frunze uscate de merişor, se adaugă 1/2 l apă fierbinte, se lasă la infuzat 2-3 ore, apoi se strecoară; se adaugă 2 linguri de miere, se amestecă şi se bea 1/2 de pahar, de 3 ori/zi, cu 15-20 de minute înainte de masă. În cazul nisipului la rinichi este recomandat un amestec de ulei de măsline (50 ml), cu miere (50 g) şi sucul de la o lămâie; se ia câte o lingură din acest amestec, de 3 ori/zi. Pentru stimularea eliminării din rinichi a nisipului şi pietrelor, se amestecă 20 g de fructe de ienupăr, 20 g frunze tinere de mesteacăn, 20 g frunze de rostopască şi 20 g de frunze de talpa gîştei. Se pun 4 linguri de amestec într-un litru de apă fierbinte, se infuzează, se adaugă 2 linguri de miere şi se bea. Se dă pe răzătoare o ridiche neagră, se stoarce sucul şi se amestecă în miere (părţi egale); se bea cîte 1/2 de pahar pe zi, crescînd treptat doza până la un pahar, în cazul nisipului şi pietrelor din căile urinare.


Scăpaţi de răceală cu ceai de măceşe!
Cu gust acrişor, uşor astringent, ceaiul de măceşe poate fi pregătit din 5-10 fructe întregi, proaspete sau uscate sau 1-2 linguriţe de fructe uscate, fără seminţe (numai cojile roşii), la o cană cu apă clocotită (250 ml). Se poate utiliza şi sub formă de decoct dar nu se fierbe mai mult de 3 minute, iar îndulcirea este bine să fie făcută cu miere de albine. Specialiştii în fitoterapie recomandă acest ceai ca un foarte bun remediu în combaterea şi prevenirea răcelilor, măceşele avînd multă vitamina C naturală, care întăreşte imunitatea organismului, ajutîndu-l să lupte cu boala.
                            

Eliminarea toxinelor cu infuzie din frunze de mesteacăn
Ceaiul din frunze de mesteacăn, prin diureza puternică pe care o produce, elimină toxinele din corp, stimulează schimburile organice, avînd în acelaşi timp şi o acţiune depurativă. Multe boli de piele sunt influenţate în bine de o cură făcută cu acest ceai. Diureza produsă are o acţiune favorabilă în reumatism, gută, inflamaţii articulare şi nefrite cronice. După unii autori, ceaiul din frunze de mesteacăn are proprietatea de a dizolva piatra la rinichi, fiind foarte util în tratamentul litiazei renale. Se recomandă şi în tratamentul unor boli de ficat. Infuzia din frunze de mesteacăn se face din 20 g frunze uscate şi mărunţite (2-3 linguri) peste care se toarnă 200 g apă clocotită. Se acoperă şi se lasă până se răceşte la temperatura de 40°C, apoi se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, care neutralizează acidul betuloretinic, deoarece acesta micşorează acţiunea diuretică. După 6 ore, se strecoară şi se bea lichidul în 2 reprize, la un interval de 4 ore.


Leacuri pentru ameliorarea durerilor articulare
*Respectarea unor reguli simple de viaţă permite obţinerea unor ameliorări sigure. Cei care au reumatism, pot apela şi la câteva leacuri naturiste: Cură cu aloe vera: aveţi nevoie de plante de aloe în vîrstă de 3-5 ani, neudate cu 5 zile înainte de folosire. Sunt necesare cam 1,5 kg de plantă. Se trec frunzele prin maşina de tocat, se adaugă 2,5 kg miere şi 3,5 litri vin roşu natural. Acest preparat se pune în borcan de sticlă şi se păstrează 5 zile la loc întunecos şi răcoros. În primele 7 zile de tratament, se ia câte o linguriţă, de 3 ori/zi, cu 2 ore înainte de mese. Se continuă apoi luând câte o linguriţă, de 3 ori/zi, cu o oră înainte de mese. Cura durează 2-3 săptămâni sau chiar o lună. În timpul tratamentului nu se consumă lapte şi ouă (se înlocuiesc cu fructe şi supe de zarzavat), iar iaurtul se consumă în cantităţi mici. *Extract de merişor (foto): se amestecă 2 linguriţe de frunze de merişor cu 100 ml apă rece, se lasă la macerat o oră, după care se strecoară. Peste aceleaşi frunze se toarnă 100 ml apă în clocot, se continuă fierberea la foc mic încă 15 minute, apoi vasul se dă deoparte şi se lasă acoperit 10 minute. Se strecoară, se amestecă ambele lichide şi se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, pentru neutralizare. În timpul unei zile, se ia câte o lingură la 3-4 ore. Acest preparat calmează durerile reumatismale. Atenţie! Nu este recomandat în timpul sarcinii. *Decoctul şi infuzia de iarbă neagră ameliorează reumatismul inflamator: se fierbe, la foc mic, timp de 15 minute, 20 g plantă uscată şi mărunţită la 500 ml apă. Se lasă la răcit, se strecoară şi se bea o cană/zi. Infuzia se face dintr-o lingură de plantă înflorită, uscată şi mărunţită, peste care se toarnă 300 ml apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 20 de minute. Întreaga cantitate se bea fracţionat, în cursul unei zile.