Angiograful de la Spitalul Clinic Judeţean Oradea va fi pus în funcţiune luni, 27 octombrie, printr-o testare efectuată de medicul cardiolog Milovan Slovenschi, de la Timişoara. Evenimentul a fost anunţat de deputatul Cornel Popa, cel care a făcut demersurile necesare pentru ca, la Oradea, să ajungă cel mai modern angiograf din ţară. Aparatul este amplasat în Secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean şi va fi folosit pentru intervenţii în cazul pacienţilor care suferă de cardiopatie ischemică.

Începând de săptămâna viitoare, bihorenii care suferă de boli cardiovasculare nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Cluj-Napoca sau Timişoara pentru intervenţii chirurgicale sau examene complexe. Luni şi marţi, la Oradea va avea loc trainingul final, făcut de reprezentantul firmei care a montat aparatul, urmat de emiterea unui buletin de expertizare. Investigaţiile efective vor avea loc începând de miercuri, medicii estimând că vor fi consultaţi între 10 şi 15 de bolnavi pe zi. Timp de doi-trei ani, până când cardiologii orădeni vor finaliza cursurile de angiografie şi angioplastie, aceştia vor fi ajutaţi în investigaţiile şi intervenţiile chirurgicale de experţii de la Centrul Cardiologic din Timişoara. "Este un moment istoric pentru sistemul sanitar din Oradea. Punerea în funcţiune a angiografului depăşeşte în importanţă celelalte transformări din sistemul sanitar făcute în ultimii ani", a declarat dr. Virgil Popa, medic cardiolog la Spitalul Clinic Judeţean Oradea, care de nouă luni se pregăteşte la Timişoara pentru a putea folosi angiograful. Acesta a adăugat că aparatul permite investigarea vaselor de sânge şi intervenţii chirurgicale minim invazive. Poate diagnostica arteritele, stenozele, malformaţiile arterio-venoase, tumorile hepatice, putând fi folosit şi pentru desfundarea vaselor de sânge îngustate, pe care s-au depus grăsimi. Angioplastiile reduc procentul de mortalitate cauzată de boli ale inimii şi schimbă calitatea vieţii unui bolnav. "Angioplastia şi angiografia nu sunt un lux, ci reprezintă o necesitate", a adăugat dr. Virgil Popa.
Angioplastul, cel mai modern din ţară, a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii în urma demersurilor făcute de deputaţii Cornel Popa şi Valeriu Boeriu pe lângă Eugen Nicolăescu. "Mai am încă o datorie faţă de această investiţie, aceea de a-i asigura finanţare. Vreau să facem tot posibilul ca acest centru şi angiograful să intre în programul naţional de cardiologie finanţat de Ministerul Sănătăţii, astfel încât să poată funcţiona fără sincope. Spitalul nu poate duce în spate o astfel de finanţare", a declarat deputatul Cornel Popa, care a mai precizat că angiograful reprezintă un prim pas în proiectul de realizare a unui puternic centru cardiovascular la Oradea. O investigaţie costă între 3.000 şi 6.000 lei, Casa de Asigurări de Sănătate decontând, în limita fondurilor, aceste intervenţii. În România, se fac anual 3.000 de angioplastii, în condiţiile în care, în Suedia, ţară cu doar şapte milioane de locuitori, se fac 17.000 de astfel de intervenţii în fiecare an. Managerul Spitalului Judeţean, Emil Muţ Popovici, a precizat că angiograful de la Oradea a costat 2,3 milioane de lei, primele piese sosind în luna noiembrie a anului trecut. Amenajarea spaţiului în care va funcţiona aparatul, precum şi refacerea circuitelor au costat 500.000 de lei, alţi 550.000 lei fiind folosiţi pentru aducerea unor echipamente adiacente. Toţi bani au provenit de la Ministerul Sănătăţii.