Început în urmă cu cinci luni, proiectul "Colţul micului pieton" a ajuns la final, nu fără a lăsa rezultate notabile în urmă. Elevilor le-au fost prezentate filme educativ-preventive, materiale informative privind prevenirea accidentelor rutiere şi, la finalul activităţilor, au participat la un concurs important, cei mai buni dintre ei urmând a fi premiaţi pe 23 mai.  

Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului au vizat, în primul rând, prevenirea accidentelor rutiere cu victime în rândul elevilor. "Proiectul s-a desfăşurat în opt şcoli din Oradea, iar activităţile au fost axate pe două paliere, respectiv informarea elevilor cu privire la consecinţele grave ale accidentelor rutiere şi implicarea acestora în activităţi de prevenire a accidentelor rutiere. Cu acest prilej, a fost organizat şi concursul "Micul pieton", în cadrul căruia fiecare unitate de învăţământ a solicitat elevilor să realizeze un desen sau un eseu cu mesaj anti-accidente. Lucrările au fost analizate de un juriu constituit la nivel local, iar cele mai frumoase desene şi eseuri vor fi premiate pe 23 mai. Acestea vor fi de altfel multiplicate, înrămate şi expuse în incinta şcolilor implicate în campanie", a spus Wanda Jari, preşedinta Asociaţiei Române pentru Protejarea şi Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere (ARVER) Bihor, în cadrul conferinţei de final a proiectului, eveniment la care au mai participat viceprimarul Ovidiu Mureşan, comisarul şef de poliţie Dorin Sava, comisarul Ioana Indrieş, inspectorul şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor, Nicolae - Ioan Avram, inspectorul Florin Negruţiu şi Cristian Vereş, reprezentantul Asociaţiei "Instruit", cea care a sponsorizat campania. Alături de ARVER Bihor, o implicaţie substanţială a fost şi cea a poliţiştilor de proximitate, care le-au vorbit în şcoli elevilor despre prevenţie. "Este un lucru notabil că în Bihor, în 2012 şi 2013, niciun copil nu şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier, ceea ce spune multe despre compartimentul de prevenire şi implicarea poliţiştilor de proximitate. Cu toate acestea, în 2012 au fost 68 de accidente în care au fost implicaţi minori şi 74 de copii răniţi, iar în 2013 au fost înregistrate 29 de accidente cu minori şi 29 de copii răniţi, lucru care ne îndeamnă să gândim şi pe viitor astfel de campanii", a spus comisarul şef de poliţie Dorin Sava, care a fost completat de Ioana Indrieş: "Unii copii au ajuns chiar să îşi tragă părinţii de mânecă atunci când se urcă la volan fără a-şi pune centura de siguranţă sau încalcă regulile de circulaţie rutieră". În campanie au fost implicaţi peste 3000 de copii, 48 dintre ei fiind declaraţi câştigători în cele două concursuri. Aceştia vor susţine gratuit examene pentru certificate de competenţe lingvistice Cambridge.