Pentru a veni in sprijinul tuturor beneficiarilor in perioada Sarbatorilor de Craciun, plata pensiilor si a altor drepturi prevazute de legi cu caracter special care se achita o data cu pensiile, prin posta, se va efectua in intervalul 11-21 decembrie la domiciliul beneficiarilor si pana in data de 28 decembrie la ghiseele subunitatilor postale in cazul celor avizati la domiciliu.
Social
Cazare în condiţii moderne - Lucrări finalizate la Căminul Cominca
Ieri, în prezenţa reprezentanţilor municipalităţii orădene, a avut loc inaugurarea lucrărilor de modernizare şi mansardare a Centrului de Cazare Temporară nr. 1, de pe strada Octavian Goga. Începând cu anul viitor, aici vor fi cazate 29 de familii cu venituri mici.
- 28 Noiembrie 2012
- Citeste
O tragedie socială se petrece în spitalele din Bihor - Zeci de copii abandonaţi
Problema abandonului din spitalele din România va fi analizată atent, în următoarea perioadă, în cadrul unei campanii comune a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi Ministerul Sănătăţii.
- 27 Noiembrie 2012
- Citeste
Guvernul a hotărât: 24 şi 31 decembrie sunt zile libere
Zilele de 24 şi 31 decembrie 2012 au fost declarate de Guvern drept zile libere, în şedinţa de ieri. Pe de altă parte, sindicatele cer ca 1 Decembrie să fie liberă şi pentru lucrătorii din comerţ.
- 27 Noiembrie 2012
- Citeste
Campanie de prevenire - Împreună împotriva violenţei
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor şi Uniunea Femeilor Bihor, alături de partenerii de program derulează în această perioadă Campania de prevenire a violenţei în familie "Împreună împotriva violenţei!".
- 26 Noiembrie 2012
- Citeste
Centrul de Reintegrare Socială - Lucrări realizate în procent de 32%
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Management Proiecte cu Finanţări Internaţionale din cadrul Primăriei Oradea, în această lună, lucrările desfăşurate la imobilul de pe str. Vămii, nr. 34/A, unde se doreşte înfiinţarea unui Centru de Reintegrare Socială, au ajuns la un procent de realizare de 32%.
- 26 Noiembrie 2012
- Citeste
"Tu decizi! Votează legal!" - Campania continuă în judeţ
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Bihor au acţionat joi în cadrul Campaniei "Tu decizi! Votează legal!" împreună cu jandarmii, pompierii şi poliţiştii de frontieră bihoreni în cele două pieţe agroalimentare din localitatea Aleşd şi zonele adiacente.
- 23 Noiembrie 2012
- Citeste
Programul PEAD suspendat temporar - Aşteaptă uleiul şi făina
Conducerea ASCO a sistat la începutul acestei săptămâni distribuirea alimentelor care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România prin programul PEAD 2012, deoarece două dintre categoriile de alimente (făina şi uleiul) nu se află nici acum în depozitele CJ Bihor.
- 22 Noiembrie 2012
- Citeste
Târgul de jucării Pro Bambini devine tradiţie - Suflete mari încă de mici
Asociaţia Pro Bambini din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi cu 18 şcoli şi licee din Oradea şi din judeţ, au organizat ieri, la Liceul "Don Orione" din Oradea şi în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, a IV-a ediţie a târgului de jucării.
- 22 Noiembrie 2012
- Citeste
Şoferi, ştiţi că iarna nu-i ca vara?! Va ninge cu amenzi şi puncte
Echiparea maşinii pentru sezonul rece are o importanţă majoră în privinţa siguranţei în trafic. Astfel, montarea anvelopelor de sezon şi pregătirea din timp a altor câteva detalii pot duce la evitarea problemelor cauzate de frig, zăpadă şi gheaţă.
- 21 Noiembrie 2012
- Citeste


