Asociaţia Filantropia - proiect pentru ziua eliberării - Şi deţinuţii trebuie ajutaţi
Asociaţia Filantropia Oradea membră a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române implementează începând din 2009 alături de Administraţia Naţională a Penitenciarelor proiectul social „Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate".
Colaborarea şi parteneriatul reprezintă o dimensiune importantă a acestui proiect, fiind dezvoltat şi implementat într-o formulă complexă, ce reuneşte opt instituţii partenere din România şi Italia: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Federaţia Filantropia şi Patriarhia Română, iar din Italia - Oficiul de executare penală externă din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Politicilor Sociale, Institutul Regional de Cercetare din Lombardia, asociaţia Obiettivo Lavoro şi Uniunea Departamentelor pentru Politici Socio-sanitare şi Muncă.
Proiectul se desfăşoară pe parcursul a 36 de luni, până în septembrie 2012, pe teritoriul României, fiind susţinut financiar de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - POSDRU.
Scopul proiectul este diminuarea inegalităţii de şanse a deţinuţilor şi foştilor deţinuţi în tranziţia de la penitenciar la viaţa socială şi de muncă.
Pentru aceasta proiectul va urmări ca serviciul de (re)integrare socială să devină sustenabil prin promovarea de modele alternative de sprijinire a ocupării şi dezvoltare de servicii pentru integrare în muncă, dezvoltarea angajabilităţii în entităţi ale economiei sociale şi generarea de locuri de muncă flexibile şi inovative.
Dintre rezultatele obţinute în urma implementării acestui proiect amintim: 25 de persoane din ONG-urile membre ale Federaţiei Filantropia vor urma un program de instruire practică, iar 80 de deţinuţi vor participa la cursuri de formare profesională şi vor beneficia de servicii de consiliere, mediere şi orientare profesională; cel puţin 60 vor absolvi cursul de calificare profesională.
Mai mult, două structuri de economie socială vor fi funcţionale şi 20 de foşti deţinuţi vor fi incluşi în activităţile derulate în cadrul acestora. Alţi 50 de deţinuţi vor fi selecţionaţi la muncă pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare a structurilor de economie socială, iar 36 de unităţi penitenciare vor elabora propuneri privind măsuri inovative de reintegrare pe piaţa mucii şi reintegrare socială. Totodată, 60 de lucrători din sistemul penitenciar vor fi instruiţi în: formare de formatori, elaborarea şi managementul proiectelor, dezvoltarea culturii antreprenoriale şi a iniţiativelor de angajare şi auto-angajare în cadrul economiei sociale şi 15 lucrători din penitenciare vor participa la sesiuni de instruire practică în penitenciare din Italia.
Iata cum Afacerea ta cu Ciuperci devine profitabila in doar 170 de zile si iti aduce la o micro-ferma de 80 mp amenajata pe 3 nivele, 80-100 kg ciuperci/MP pe an, la 7-8 lei/kg obtii un profit de peste 23.000 euro pe an. Detalii pe : cultivareaciupercilor.ro