54 de delegați au participat la cea de-a 66-a adunare generală a reprezentanților membrilor Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea” Beiuș.

 

Înființată în anul 1954, cu denumirea de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea”, asociația avea inițial doar cincizeci de membri fondatori, dar, de-a lungul celor mai bine de șase decenii de activitate, numărul membrilor a crescut continuu, iar actualmente sunt înregistrați circa 2.800 de membri. 

Pe ordinea de zi a adunării s-au aflat darea de seamă pe anul 2020, alegerea noilor organe de conducere și măsurile propuse pentru anul 2021 privind mai buna desfășurare a activității A.A.R.P. În cadrul întrunirii a fost analizată situația acordării împrumuturilor, ajutoarelor ocazionale și de deces și au fost făcute propuneri referitoare la organizarea de excursii pentru membri.

După un mandat care s-a prelungit cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, Nicolae Păcală, președintele ales în 2016, a anunțat că nu mai candidează pentru un nou mandat, astfel că în cursă s-au înscris doi candidați: maiorul în rezervă Gabriel Ojică și profesorul pensionar Ioan Jimon. În cele din urmă, Ioan Jimon a părăsit sala de ședință chiar înainte de alegeri, lăsând cale liberă spre funcția de președinte lui Gabriel Ojică.

Întrebat dacă-și reproșează ceva după cei cinci ani de mandat în fruntea A.A.R.P. Beiuș, Nicolae Păcală a menționat lipsa unui sediu propriu al asociației, aceasta desfășurându-și activitatea într-un spațiu închiriat, aflat în clădirea Primăriei municipiului Beiuș.

Noul președinte Gabriel Ojică a prezentat, într-un prim interviu, principalele sale obiective la conducerea Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea” Beiuș: creșterea numărului de membri, asigurarea formelor de întrajutorare rambursabile prevăzute în statut, organizarea unor activități de comunicare, socializare și destindere, precum excursiile cu caracter cultural, amenajarea unui spațiu pentru practicarea jocurilor de șah și table și scăderea dobânzii la împrumuturi de la 7 la 6 la sută.