Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor  continuă campania de recrutare de noi candidaţi în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune”, doritorii putând depune cererile de înscriere și dosarele, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 16.00, la sediul Inspectoratului, situat pe strada Avram Iancu, nr. 9, Oradea.

Lansat în urmă cu cinci ani, programul „Salvator din Pasiune” urmărește susținerea și valorificarea activităţilor de voluntariat, stimularea implicării și responsabilităţii civice, obiective materializate în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor. Persoanele selectate pentru activitatea de voluntariat vor parcurge programe de instruire constând în: cursuri introductive în cadrul cărora vor fi abordate noțiuni de bază în domeniul situațiilor de urgență, cursuri de prim ajutor, cursuri de pregătire pentru intervenţii în situaţii de urgenţă (stingere incendii, căutare-salvare). După absolvirea cursului corespunzător şi efectuarea unui număr stabilit de ore de voluntariat, voluntarii vor putea participa, alături de efectivele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, la activități de ajutor umanitar și de transmitere a mesajelor preventive, la misiuni de acordare a primului ajutor calificat și la misiuni de gestionare a unor situații de urgență. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture, în calitate de voluntari, pompierilor militari bihoreni sunt următoarele: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani; apt din punct de vedere medical; să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor cu intenţie; să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă. Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere; certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani) ; copie după actul de identitate; avizul psihologic (nu adeverinţă) care va conţine din partea psihologului clinician un profil psihologic cu recomandări la finalul evaluării sau din partea psihologului cu competenţă în apărare, ordine publică şi siguranţă naţională cu precizarea „apt pentru activităţi în cadrul unui serviciu de urgenţă”; actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare; adeverinţa medicală din care să reiasă, cumulativ, cel puțin două din următoarele criterii: nu se află în evidență cu boli cronice, apt pentru efort fizic de nivel mediu, clinic sănătos; acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani. Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul www.isubh.ro - secțiunea Noutăți sau de la structura de Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor din cadrul Inspectoratului, la numărul de telefon: 0259/41.12.12.