În cadrul Programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, lucrări finanţate potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, la Primăria municipiului Oradea s-a derulat procedura de achiziţie publică pentru un nou lot de 11 blocuri. Procedura de achiziţie publică s-a finalizat cu adjudecarea lucrărilor de către trei ofertanţi: S.C. Conpila SRL, S.C. Selina SRL, S.C. Cesal S.A. După perioada legală de contestaţie se vor încheia contractele de execuţie, urmând ca în prima jumătate a lunii august să înceapă lucrările la cele 11 blocuri. S.C. Conpila SRL va reabilita bl. Pb 15, str. Predeal nr. 8, bl. AN34, str. Erofte Grigore nr.3, bl. AN 36, str. Erofte Grigore nr.7, bl. Pb 26, str. Lăpuşului nr.11, bl. Pb 27, str. Lăpuşului nr.13. S.C. Selina SRL I s-au încredinţat în lucru bl.13, str. Mareşal Averescu nr.13, bl. Pb 67, str. Zimbrului nr. 5, bl. Pb 12, str. Lăpuşului nr.7A, iar S.C. Cesal S.A. se va ocupa de bl. Q112, str. Lăpuşului nr. 27A, bl. Q114, str. Lăpuşului nr.29, bloc Q115, str. Lăpuşului nr.31.