Atmosferă familială la Centrul Multifuncțional Ioșia - DASO a marcat Ziua Familiei
Ca în fiecare an, Direcția de Asistență Socială Oradea, alături de Miorița Săteanu, au sărbătorit Ziua Internaţională a Familiei, printr-un eveniment organizat la Centrul Social Multifuncțional Ioșia 1, din strada Cazaban.
În deschiderea evenimentului, directorul DAS Oradea, Anca Grama, a mulțumit oaspeților și a salutat prezența invitaților, Miorița Săteanu și Ioana Indrieș, comisar șef în cadrul IPJ Bihor, făcând o prezentare a serviciilor oferite de către instituția pe care o conduce pentru a veni în sprijinul familiilor.
„Mă bucur să ne reîntâlnim într-un număr atât de mare și într-un cadru atât de familial ca să marcăm această zi, Ziua Familiei. Astăzi familia poate să arate mult diferit față de tradiționala familie așa cum o știm noi, dar rolul nostru ca și instituție este să sprijinim familiile și tinerii care își vor întemeia la rândul lor familii, prin serviciile pe care le oferim, printre care amintim indemnizațiile și stimulentele pentru mame, alocațiile pentru copii, alocațiile pentru susținerea familiilor vulnerabile, cele 15 unități de creșe pe care le punem la dispoziția părinților, cele două centre de zi pentru copii și alte astfel de servicii și programe. Susţinem familia atunci când trece prin momente vulnerabile şi atenţia noastră deosebită se îndreaptă asupra copiilor în special, prin acordarea serviciilor şi programelor menite să ajute copiii să se dezvolte armonios alături de părinți și bunici. Programele pe care le avem în derulare, «ABC pentru mămici și tătici», «Iluzia Fericirii» și «Agenda Familiei», sunt menite să sprijine atât copiii, cât și părinții și bunicii acestora în a face față provocărilor care apar inevitabil în orice familie, în cadrul lor având loc întâlniri cu teme diverse: educație sanitară, financiară, provocările digitalizării în rândul copiilor, dar și prezentarea serviciilor de consiliere psihologică gratuită atât pentru copii cât și pentru adulți pe care le punem la dispoziția comunității”, a declarat Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
La eveniment s-a făcut o scurtă radiografie a familiei contemporane și a problemelor pe care aceasta trebuie să le înfrunte pentru a trece proba timpului și s-au dezbătut teme privind combaterea tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, copiilor, persoanelor vârstnice.
Miorița Săteanu a expus, într-un discurs emoționant, însemnătatea sărbătorii, rolul familiei în prezent, declarând: „Întemeierea unei familii se aseamănă cu fenomenele naturale ale acestei luni, aducând lumină, căldură și o stare de fericire. Este cert faptul că familia este posesoarea tradițiilor și a valorilor naționale și este foarte important pentru generațiile viitoare să definească un răspuns la întrebarea: familia, încotro?”
Unul dintre invitații speciali, care au încântat auditoriul cu un repertoriu de melodii cunoscute, atât din folclorul național cât și din cel maghiar, a fost Corul Margareta, cor înființat în cadrul Uniunii Județene a Pensionarilor din Bihor, care și-a propus ca prin concertele pe care le susține în țară și în străinătate să păstreze vie tradiția acestei zone.
Nu au lipsit nici momentele artistice deosebite, respectiv recitalul de poezii despre copii și părinți ale poeților Pascu Heteș, Aurel Horgoș și al poetelor Iuga Victoria, Ioana Precup, Rodica Denuț și Maria Tanca, care a recitat o poezie scrisă de poeta Ileana Bodi.
„Atmosfera a fost una degajată, de bucurie dar și emoție, împărtășind împreună cu toți cei prezenți din experiențele noastre de viață și mai ales din experiențele seniorilor prezenți, concluzionând că ține de fiecare dintre noi să păstrăm vii relațiile personale și esența vieții într-o lume tehnologizată”, se afirmă într-un comunicat al DASO.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.