Orădenii care s-au aflat sâmbătă la prânz în faţa Teatrului de Stat şi pe Bdul Republicii au avut ocazia să afle informaţii preţioase despre diabet, una dintre cele mai grave boli care afectează în prezent peste 25.000 de bihoreni. Evenimentul a constat într-un marş organizat de Asociaţia Copiilor cu Diabet Astra Diab cu ocazia Zilei Internaţionale a Diabetului, în cadrul căruia tinerii au distribuit fluturaşi şi materiale informative despre un stil de viaţă sănătos.

 

Zeci de elevi au dat curs invitaţiei asociaţiei Astra Diab de a participa la un marş care a pornit din faţa Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Cu mic, cu mare, tinerii au luat în serios propunerea organizatorilor, astfel că s-au mobilizat pentru o cauză nobilă, spun ei, aceea de a oferi informaţii gratuite cu privire la implicaţiile diabetului zaharat. La nivel judeţean, din cei 26.000 de bolnavi, o mare parte sunt copii, aceste statistici situând Bihorul pe locul trei, după Bucureşti şi Cluj, cu cele mai multe cazuri. Mai grav este că specialiştii spun că numărul îmbolnăvirilor cu diabet este în creştere, fiind depistaţi tot mai mulţi minori. Tocmai de aceea, cu ocazia Zilei internaţionale a diabetului, celebrată sâmbătă la Oradea, au fost organizate mai multe evenimente la care subiectul principal a fost prevenirea acestei boli cronice. Printre susţinătorii unui stil de viaţă sănătos s-au numărat şi elevii de la Colegiul Tehnic "Traian Vuia", coordonaţi de pe margine de prof. Corina Negruţiu. "Elevii noştri au fost foarte receptivi la aceste evenimente şi au acceptat să participe tocmai pentru a atrage atenţia asupra gravităţii diabetului, care, din păcate, afectează tot mai multe persoane", ne-a explicat profesoara. "Prevenţie şi educaţie" a fost sloganul promovat anul acesta de tinerii orădeni, dar şi de câţiva medici diabetologi precum dr. Amorin Popa şi dr. Larisa Dumbravă.

 

Astfel, orădenii care avut drum prin faţa Teatrului de Stat au aflat informaţii despre diabet şi un regim de viaţă sănătos, dar au fost şi întrebaţi dacă ştiu care sunt implicaţiile acestei afecţiuni, puţin cunoscând cu exactitate răspunsul întrebării. De asemenea, în cadrul programului, orădenii pot să îşi testeze azi gratuit glicemia, între orele 08.00 şi 16.00, la Centrul de Diabet situat pe strada Louis Pasteur, din cadrul Policlinicii.