Pentru că îşi doresc să susţină şi să promoveze viaţa, medicii de la Centrul de transfuzie sanguină Oradea demarează, de ieri, un proiect prin care vor să îi facă pe orădeni să conştientizeze importanţa donării de sânge şi de celule stem.

Sala mare a Primăriei Oradea a fost miercuri gazda lansării unei campanii de promovare şi susţinere a vieţii. Au participat reprezentanţi ai Centrului de Transfuzie Oradea, ai spitalelor Judeţean şi Municipal, ai ISU Crişana, ai Facultăţii de Medicină ai DSP Bihor, ai Bibliotecii Judeţene etc.

"Noi nu am putea funcţiona ca spital fără existenţa Centrului de transfuzie. Avem în permanenţă nevoie de sânge pentru pacienţi şi suntem bucuroşi că nu suntem în situaţia altor unităţi medicale care îşi aduc sângele de la sute de kilometri", a spus medicul Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean.

Şefa Centrului de transfuzie, Olivia Burtă, a vorbit despre importanţa implicării comunităţii locale în salvarea de vieţi. "Suntem o comunitate dinamică, într-o efervescenţă continuă, cu un grad de implicare din ce în ce mai mare. În 2013 am promovat importanţa donării de sânge printr-o campanie în care am înălţat 100 de lampioane la cer. În această nouă campanie, prin Oradea va circula un autobuz şi un tramvai care vor promova donarea de sânge. Consider că putem face şi mai multe lucruri bune decât am făcut până acum pentru că avem un potenţial imens ca şi comunitate. Cu toţii ne putem implica, fie donând sânge şi celule stem, fie promovând donarea de sânge şi de celule stem", a spus medicul Olivia Burtă. 

O parte a campaniei va presupune informarea elevilor din liceu, cei care au împlinit 18 ani, şi a studenţilor cu privire la importanţa donării.

"Vom încerca să îi convingem pe orădeni să se implice mai mult, să formeze grupuri de donatori şi să vină la Centrul de Transfuzie. Sângele este cea mai ieftină şi la îndemână sursă de a salva vieţi, iar bunătatea se construieşte dăruind", a spus Ioana Mădălina Ştefănică de la evenimenteoradea.ro, principalul partener al campaniei.

Deşi are o durată nelimitată, perioada pilot de demarare a campaniei este 15 octombrie - 15 noiembrie.